Germania și Ungaria taxează bogăția, dar România ezită!
Germania și Ungaria au introdus noi măsuri fiscale pentru a crește contribuțiile de la cei cu venituri și averi mari, în timp ce România rămâne reticentă față de asemenea abordări, chiar și în fața presiunilor bugetare și sociale.
În Germania, autoritățile au ridicat pragul de impozitare pentru salariile ridicate, aplicând o nouă cotă de 47 de procente pe veniturile anuale de peste 280.000 de euro, în loc de 45 procente anterior. Această modificare face parte dintr-o reformă fiscală mai largă, care include și măsuri de sprijin pentru gospodăriile cu venituri modeste. Conform estimărilor, reforma ar putea genera circa 10 miliarde de euro în bugetul de stat, sume care vor fi redirectate spre familiile cu veninzi reduse.
Scopul declarat este atenuația efectelor inflației și a salariilor stagnante asupra categoriilor mai vulnerabile, oferindu-le un ameliorant fiscal estimat în medie la circa 600 de euro pe an, per gospodărie.
Deși suma nu pare mare, este considerată semnificativă în contextul resurselor financiare publice limitate.
Cancelarul german Friedrich Merz a explicat, la începutul lunii iulie, că măsura nu constituie o taxă directă asupra averilor, ci o creștere a ratei marginale de impozitare pe venit, aplicată doar celor cu venituri anuale peste 280.000 de euro. El a subliniat că decizia reflectă o preoccupare pentru echitatea socială, în condițiile în care standardul de viață a scăzut în ultimii ani, anxietățile legate de modelul economic german s-au intensificat – mai ales datorită presiunii concurenței chinezești în sectorul automobilistic, inclusiv în domeniul mașinilor electrice – și a crescut influența partidelor de dreaptă care exploatează aceste temeri.
Prin contrast, guvernul german încearcă să reechilibreze distribuția bunăstării economice, transferând resurse de la cei cu avere mare către populațiile mai puțin favorizate.
Politologul Vlad Adamescu a adăugat, în declarații pentru un cotidian, că această măsură nu trebuie confundată cu o taxă patrimonială, ci este pur și simplo o ajustare a scadelor impozitoare pe venit, destinată să sprijinească reducerea disparităților fără a afecta majoritatea populației. El a remarcat că, deși măsura are un caracter progresiv, ea se aplică doar unui segment foarte mic al contribuabiliilor și are ca scop principal finanțarea de transfersociale spre gospodăriile cu venituri sub medie.
În Ungaria, abordarea este diferită, dar are același obiectiv final: creșterea veniturilor de buget prin contribuții de la cei mai bogati.
Ungaria abordează altfel, dar țintește același obiectiv fiscal!
Guvernul condus de premierul Peter Magyar a propus introducerea unui impozit de 1 procente asupra averilor nete peste un miliard de forinți – echivalentul aproximativ de 3,1 milioane de dolari.
Această măsură se bazează pe observația că, în timpul mandatelui lui Viktor Orban, a apărut o nouă strată de milionari, formată în mare parte din persoanele care au profitat de contracte și afaceri cu statul.
În acea perioadă, sectoarele esențiale precum educația și sănătatea au suferit subfinanțare, iar diferențele sociale și economice s-au approfundat.
Conform analizelor realizate de OCDE, aplicarea unui impozit de 1 procente pe averile nete ale milionarilor ar putea aduce la bugetul de stat venituri echivalente cu între 0,3 și 0,6 procente din PIB pe an, adică între 600 de milioane și 1,2 miliarde de euro. Aceste sume, deși nu revoluționare, ar putea contribui semnificativ la reducerea deficitului bugetar, care, pentru anul în curs, este prognozat să ajungă la 7,5 procente din PIB – cel mai mare deficit din Uniunea Europeană.
Autoritățile maghiare justifică măsura prin combinația de argumente pragmatice – necesitatea de a crește veniturile în fața presiunilor bugetare – și cele politice, referitoare la remedieriere efectelor negative ale unei perioade de favorire statului față de anumite grupuri de interes.
Deși ambele țări au ales să crească contribuția celor cu venituri și averi mari, motivațiile și instrumentele folosești difin. Germania a optat pentru o marire a ratei impozitoare pe venit în cadrul unui sistem progresiv deja existent, fără a introduce noi categorii de impozitare. Ungaria, pe lângă a menține un sistem cu taxă fixă pe venit, a introdus o taxa patrimonială cablată pe o prag ridicată de avere, ținta fiind o grupare foarte mică de individui cu fortune mari.
În ambele cazuri, autoritățile subliniază că măsurile nu sunt părte dintr-o agendă socialistă sau revolucionară, ci sunt masuri pragmatice, luate de guverne de centru-dreapta în Germania și de dreapta în Ungaria, în contextul unei presiuni economice și sociale crescătoare.
Vlad Adamescu a comparat situația României, remarcând că, deși există discuții periodice despre introducerea unei impozitări progresive pe muncă sau pe veniturile din capital, aceste idei sunt de obicei respinse rapid în spațiu public. El a explicat că, în România, de peste trei decenii, dominează un model neoliberal și libertarian care vede în orice propunere de creștere a impozitelor pe venit sau avere o amenințare pentru libertatea individuală și competitivitatea economică.