De ce teatru, de ce acum?
Andreea Valeria Andraș, doctor în sociologie și educatoră într-un centru social dedicat copiilor rom, a demonstrat prin cercetarea doctoratului său că metodele non-formale, precum teatrul social și teatrul forum, fac elevii mai curajoși în a interveni când sunt martori la o agresiune și mai rezistenți la violență.
În calitate de lucrare, o fac cu mare plăcere, mai ales că doctoratul meu în sociologie se referă la același subiect: Metode non-formale de combatere a violenței: teatru social și teatru forum.
E un subiect destul de larg, agresiunea intimidatorilor. Dacă vorbim despre adulți și despre domeniile în care lucrăm, poate fi și intimidare. Acest tip de agresiune am studiat în cercetarea mea.
Am vrut să văd ce impact au teatrul, în general, și teatrul forumului, în mod aplicat, asupra anumitor componente și ce schimbări după aplicarea unui atelier de teatru forum la un anumit eșantion de subiecte.
Aș vrea să fie cât mai mulți oameni care să ia inițiative și să scape de alarmă când observă probleme sociale, marginalizare sau idei preconcepute.
Trebuie să ne uităm la modul în care abordăm copiii. Dacă metodele nu mai sunt atrăgătoare pentru ei, riscă să nu le mai vedem venind la școală. Și asta e un lucru foarte serios.
Care e legătura cu cariera ta?
Am absolvit Școala de teatru în 1999 și am absolvit cu o diplomă de licență în teatru.
După aceea, am devenit profesor, și am predat timp de 20 de ani în liceu, teatru și teatru ca subiect opțional.
În paralel, am început o trupă de teatru de marionete care este încă activă.
În 2022, am obținut doctoratul în sociologie și am continuat să cercetez același subiect: teatrul și impactul social pe care îl are asupra comunităților, indiferent dacă sunt mai mici sau mai mari.
Și am făcut teatru de marionete pentru mai mult de un deceniu cu entități economice majore, care au oferit teatru gratuit.
În general, toate proiectele noastre majore au inclus ateliere de teatru de marionetă și teatru comunitar.
De unde vii ca profesionist?
Munca pe care o fac aici este, într-un fel, o continuare a unor proiecte private, dar se bazează foarte mult pe educația non-formală.
Așa că încerc să aduc copiii mai aproape de educație și alfabetizare, în mod normal, într-un mod accesibil pentru ei.
În multe situații, școlile la care merg acești copii nu le îndeplinesc toate nevoile. Nu vreau să spun că le marginalizează, pentru că există deja situații de segregare la școală.
De exemplu, școlile de liceu 1 și 4, au o proporție mare de copii rom. Există o realitate socială pe care trebuie să o recunoaștem și să o discutăm.
Unii dintre copiii vulnerabili, cei care se confruntă cu probleme sociale și care au deja anumite etichete, nu mai se bucură de a veni la școală sau sfârșesc prin a nu merge la școală.
Ce înseamnă să fii un educator pentru copiii vulnerabili?
În multe cazuri, metodele utilizate sunt depășite; nu țin pasul cu problemele sociale și nivelul cognitiv al copiilor.
Unii provin din familii în care părinții sunt analfabeti. O spunem fără rușine, pentru că aceasta este realitatea: există copii care sunt primii din familie care învață să citească și să scrie și care nu au ajutor acasă.
Încep deja cu un minus comparativ cu ceilalți copii.
Părinții vin la noi și ne cer să-i ajutăm cu temele de acasă sau să-i învățăm să scrie și să scrie, gândindu-se că putem să completăm școala.
Nu putem face asta. Dacă am fi noi profesori în sensul clasic al cuvântului, probabil că ne-am confrunta cu o frecvență similară.
S-ar putea să nu le fie prezentate chiar și oportunitățile pe care le-ar fi avut dacă ar fi fost instruiți mai mult.
Cum ajută Centrul Cultural și Educational Kuncz acestor copii?
Încercăm să facem asta aici.
Folosim jocuri de rol, metode informale, conversații, dezbateri și tot ceea ce credem că le poate ajuta să se apropie de educație.
În primul rând, le oferim o masă caldă în fiecare zi și îi ajutăm să învețe regulile de igienă.
Ei au învățat să se spele mâinile când vin, să-și salută, să-și schimbe pantofii în interior și să fie atenți la igiena personală.
Avem dușuri, și copiii își pot schimba hainele.
Cu ajutorul unor sponsori, am putut să le oferim tricouri.