Cât a costat corecția bugetară?
Luni seară, la B1 TV, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat de ce nu e vorba de o ceartă personală cu Guvernul. „Nu e o problemă de persoană, e o problemă de structură”, a subliniat el, respingând acuzațiile privind repartizarea fondurilor din începutul anului.
Pentru a demonstra că nu a greșit, Rogobete a arătat că, după corecțiile bugetului, sistemul de urgență a primit 200 de milioane de lei — exact diferența dintre cererea inițială și alocarea inițială. Adică problema nu era o eroare a lui, ci o subfinanțare de la început.
Cât de gravă e criza în spitale?
Rogobete pune responsabilitatea pe umerii fostului președinte al CNAS, Horațiu Moldovan, și pe patronul său politic, fostul prim-ministru Ilie Bolojan.
„Au tăiat bugetul fără cap, fără viziune”, a spus el, arătând că acele decizii au dus sistemul sanitar în această criză.
Cine e responsabil pentru tăierile bugetare?
Dezbaterile actuale nu sunt doar despre cifre, ci despre responsabilitatea politică pentru decizii luate fără o perspectivă pe termen lung. Criticii spun că reducerea bugetară anterioară a generat un deficit cronic, iar actualizarea bugetară a fost o măsură de urgență pentru a corecta acea greșeală.
Conflictul e, în esență, despre structură și managementul resurselor, nu despre persoane.
Contextul regional arată că Republica Moldova nu e singura țară care se confruntă cu presiuni bugetare în sănătate. În țările vecine, precum România și Bulgaria, se discută intens despre insuficiența fondurilor pentru personalul medical și echipamentele critice.
E conflictul doar despre bani?
Această tendință regională subliniază că problema nu e izolată, ci parte dintr-o criză mai largă a resurselor în sectorul sanitar din spațiul post-sovietic și din Europa de Est.
În plus, impactul direct asupra cetățenilor se vede în timpii de așteptare mai lungi, lipsa medicamentelor esențiale și supraîncărcarea personalului medical. Aceste simptome ale crizei nu sunt doar statistici, ci realitate zilnică pentru mii de pacienți care caută ajutor în spitalele publice. Fără o soluție structurală, riscul de colaps al sistemului de urgență rămâne ridicat.