Cum a fost împărțit DSS în trei componente majore?
În anul 1989, aparatul de informații și securitate al regimului comunist din România a atins o dimensiune semnificativă, structurat pe nivele centrale, militare și teritoriale, cu efective variabile în funcție de importanța fiecărei zone. Conform documentelor publicate de CNSAS în premieră, pe baza datelor din septembrie 1988, Departamentul Securității Statului (DSS) avea un număr total de 14.629 de angajați, cifra care include atât personalul militar, cât și cel civil fără grad, distribuit între aparatul central din București, trupele de securitate și structurile județene, inclusiv Securitatea Municipiului București.
Această structură a fost analizată în detaliu, iar totalul de 14.629 de angajați a fost obținut prin adunarea a 8.760 de persoane din aparatul central și trupele de securitate, la care s-au adăugat 5.869 de angajați din aparatul territorial. În acest număr total este inclus și personalul muncitor civil (p. m. c.), aproximativ 1.200 de persoane, care nu aveau grad militar dar erau esențiale pentru funcționarea logisticii și tehnicii aparatului.
Această categorie a fost împărțită în mai multe sottipuri: muncitori calificati și tehnicieni care lucrau în atelierele de producție și întreținere a echipamentelor de ascultare, reparații auto, laboratoare foto-chimice; personal logistic greu, inclusiv șoferi de transport, administrații de clădiri și depozite, specialiști în telecomunicații și constructorii înscrisați direct de minister fără rang militar; personal anexe, gospodării și tipografie, responsabil pentru menținerea infrastructurii Ministerului de Interne pe tot teritoriul national; precum și angajați în activități de secretariat, cum ar fi dactilografe și secretare.
Din punct de vedere geografic și operațional, DSS a fost împărțit în trei componente majore: aparatul central situat în București, Trupele de Securitate și aparatul territorial, care includea cele 40 de județe și Securitatea Municipiului București (S. M. B.). Aparatul central din București a concentrat cel mai mare număr de cadre — 6.023 de persoane, reprezentând 41,17% din totalul efectivelor.
Acesta a fost centrul de analiză, informare și coordonare națională, unde se elaborau dosarele de spionaj, contraspionaj, filaj centralizat și interceptări la nivel de stat.
Printre unitățile de elită din această structură se numără Direcția a IV-a (Contrainformații Militare) cu 1.022 de cadre, Unitatea Specială „F” (Filaj) cu 745 de angajați și USLA (Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă) cu 772 de persoane, toate concentrate în capitală.
Trupele de Securitate, componentei militarizate a aparatului, au efectuat 2.737 de cadre, adică 18,71% din total. Deși comandamentul era bazat în București, unitățile operative — batalioanele și regimentele — au fost dispozitionate strategic pe teritoriul national, în orașe precum Cluj, Timișoara, Ploiești și alte centre industriale, pentru a permite o intervenție rapidă în caz de agitatii populare sau încercări de revoltă.
Aceste trupe au avut rolul de pază a obiectivelor speciale, intervenție în situații de crize și menținerea ordinei prin forță, fiind instruite și echipate ca o forță de tip militar.
Cât de mare era rețeaua teritorială a DSS în 1989?
Aparatul territorial, format din cele 40 de Inspectorate Județene (S. J.) și Securitatea Municipiului București, a efectuat 5.869 de cadre, adică 40,12% din totalul aparatului DSS.
Deși S. M. B.
facea parte din acest nivel territorial, ea a funcționat exclusiv în București, având un efectiv de 557 de cadre — cea mai mare unitate territorială din țară.
Restul de 5.312 de cadre au fost distribuiti între cele 40 de județe, cu o medie de aproximativ 132 de persoane pe inspectorate.
Totuși, această medie a fost ajustată conform importanței economice și strategice a fiecărei regiuni: județele precum Constanța, Timiș și Prahova au depășit fiecare 260 de cadre, în timp ce zonele mai puțin dezvoltate sau cu mai puțin strategică valoare, așa cum sunt Ialomița, Covasna și Sălaj, au avut efective sub 80 de persoane, unele chiar sub 70.
În ceea ce privește structura operațională, CNSAS a evidențiat două linii principale de activitate. Linia Informații Interne, reprezentată de Direcția I, a concentrat 103 de angajați, funcționând ca nucleu de coordonare, analiză și sinteză a informațiilor politice, sociale și culturale, cu scopul de a supraveghea directa conformarea ideologică a populației.
Pe de altă parte, Linia Contrainformații în Sectoarele Economice, atribuită Direcției II, a inclus 152 de angajați specializați în protejarea obiectivelor economice strategice de nivel național și a ministerelor, prevenind infiltrări, spionaj industrial sau sabotaje în sectorii vitali ai economiei statului.
Aceste date, publicate pentru prima oară de CNSAS, ofer o imagine precisă și completă a aparatului de securitate al comunismului românesc la sfârșitul regimului, evidențiind nu doar mărimea sa, ci și complexitatea organizării sale, adaptată la nevoile de control politic, militar, economic și social al statului.