Cât a ascuns statul?
Ilie Bolojan își pornește motorul electoral pentru prezidențiale, promițând românilor o versiune revizuită a sa: „curățată, aranjată impecabil”. Mișcarea vine la cald, imediat după ce Eurostat a flagrat manipularea datelor privind deficitul bugetar.
Acuzarea e gravă: premierul a generat artificial o cifră a deficitului mai mică, simplu prin neplata facturilor emise de companiile care au lucrat pentru stat.
Mecanismul a fost ingenios, dar dureros pentru partenerii de afaceri ai Guvernului. Constructorii au fost forțați să lucreze fără a emite documente fiscale, o manevră care a permis statului să nu înregistreze aceste cheltuieli în conturile oficiale.
Nu s-a oprit aici. Plățile pentru programele naționale de sănătate au fost suspendate, lovind direct în achiziția de medicamente pentru pacienții oncologici și în finanțarea intervențiilor chirurgicale de urgență.
Ne-a mințit toată națiunea!
Dimensiunea datoriilor ascunse este șocantă: aproximativ 37 de miliarde de lei, echivalentul a circa 7 miliarde de euro. O sumă pe care statul era obligat să o achite, indiferent de manevrele contabile ale conducerii. Astfel, imaginea „reformatorului” și eroul luptei cu deficitul se transformă în cea a unui politician care a practicat o formă de escrocherie, mințind sistematic.
Consecințele au fost palpabile. Executivul a blocat fluxul de cash, mii de companii românești au fost obligate să își înceteze activitatea, iar zeci de mii de cetățeni au pierdut locurile de muncă.
Dar provocările abia au început. Indiferent de componența viitorului guvern, rana adusă economiei prin măsurile implementate de Bolojan va rămâne o problemă structurală.
Inflația galopantă, scăderea valorii monedei naționale, lichiditatea redusă din piață, înghețarea consumului și teama generalizată față de majorările prețurilor la combustibili și energie electrică au determinat o stază economică profundă.
Redresarea acestui mecanism necesită capital, resursă pe care bugetul de stat o are la limita epuizării, iar sectorul privat se arată reticent să mai injecteze fonduri.
De unde vin banii?
Bolojan a mintit deliberat o națiune întreagă despre starea reală a finanțelor publice.
A afirmat cu încredere că deciziile sale au condus la reducerea deficitului, a inducis în eroare băncile care finanțează economia și partenerii din Uniunea Europeană, susținut de o propagandă masivă care îl prezenta pe el ca salvatorul care a repus țara pe un făgaș corect.
Până și în ultimele sale declarații oficiale, sublinia că a lăsat statul pe „linia de plutire”. Realitatea, însă, este că acea linie de flotabilitate se află deja mult deasupra sprâncenei sale, semn că suntem pe cale să ne scufundăm.
Această bombă financiară colosală – peste 7 miliarde de euro în facturi neachitate, plus alte miliarde generate de plafonarea prețurilor la energie – a fost moștenită de un nou lider care a apărut brusc pe scena politică, Luca Niculescu. Noul prim-ministru pare a fi dezorientat, răspunzând la întrebări ca și cum s-ar fi trezit cu o jumătate de oră înainte de interviu. El vorbește de la înălțime, într-un registru abstract, având o abilitate remarcabilă de a formula enunțuri care nu conțin nicio informație concretă.
Întrebarea crucială rămâne: de unde vor fi strânse cele aproximativ 20 de miliarde de euro necesare până la sfârșitul anului, pentru ca instituțiile statului să funcționeze, pentru a acoperi datoriile lăsate de Bolojan și pentru a asigura pensiile și salariile bugetarilor? Nici Niculescu, nici noua echipă PSD din Guvern nu par îngrijorate de salariile din sectorul privat. Mai mult, se pare că Fiscul a început o campanie agresivă de colectare, percheziționând conturile cetățenilor pentru a strânge venituri. Se va recurge la împrumuturi externe.
Bolojan nu pleacă acasă!
Premierul Niculescu va urma aceeași cale, iar românii vor fi cei care să suporte costurile dobânzilor și ale creditelor contractate de politicieni.
Deși Bolojan a fost un mincinos notoriu, o dilemă persistă: de ce nu se reorganizează sau desființează zeci de agenții și entități guvernamentale centrale și județene, structuri pe care „Reformatorul” le-a evitat cu eleganță, protejându-le uneori pentru că se considera că a plătit prețul unor mari schimbări? El susținea că a tăiat din cheltuielile statului, o altă iluzie, deoarece a falsificat pur și simplu realitatea contabilă.
Problema fundamentală este că Ilie Sărăcie, poreclă sugestivă, nu pleacă. Pare că îi lipsește simțul ridicolului pentru a se retrage din scenă, așa cum ar face orice persoană rațională lăsând în urmă un haos.
Un individ cu un minim de discernământ, după o astfel de catastrofă, ar dispărea temporar din atenția publică sau chiar definitiv. Strategia lui Bolojan este însă una clară: revenirea la putere, de data aceasta în fotoliul de președinte al României, în anul 2030. În perioada imediat următoare, publicul va fi prezentat cu noul Bolojan, spălat, apretat și promis ca soluția.