Faleza, proprietate publică prin lege, nu prin acte administrative!
Curtea Supremă de Justiție a României a pus capăt unei dispute juridice semnificative, hotărând că faleza litoralului românesc este, prin însăși natura sa legală, parte a domeniului public al statului. Această decizie crucială subliniază că nu este necesară o înregistrare prealabilă în inventarul public pentru ca faleza să fie considerată proprietate de stat.
Practic, hotărârea clarifică statutul juridic al falezei Mării Negre, reconfirmând că apartenența sa la domeniul public este un efect direct al legii, și nu o consecință a unor proceduri administrative de inventariere.
Totul a început când Administrația Națională „Apele Române” a cerut înapoi o suprafață de teren de 15.900 mp din Constanța, identificată drept faleza Mării Negre. Instituția a susținut că terenul aparține statului, fiind sub administrarea sa, și a solicitat corectarea înregistrărilor din cărțile funciare, pentru a elimina mențiunile care atribuiau proprietatea Municipiului Constanța.
Parcursul judiciar al acestui caz a fost unul sinuos. Inițial, Judecătoria Constanța s-a declarat necompetentă, trimițând dosarul Tribunalului Constanța. Acesta din urmă a dat parțial dreptate Administrației „Apele Române” și a anulat hotărârea Consiliului Local Constanța prin care terenul fusese inclus în patrimoniul municipalității.
Însă, decizia Tribunalului a fost ulterior anulată de Curtea de Apel Constanța. Aceasta a admis apelul Municipiului Constanța și al Consiliului Local, respingând acțiunea Administrației „Apele Române”. Motivul invocat a fost lipsa calității procesuale active a reclamantei. Curtea a considerat că instituția nu a putut demonstra dobândirea dreptului de proprietate prin metodele prevăzute de Codul Civil (art. 858). De asemenea, s-a subliniat că lipsa unei delimitări clare a imobilului în litigiu și a documentației aferente făcea imposibilă stabilirea regimului său juridic.
Împotriva acestei hotărâri, atât Administrația Națională „Apele Române”, cât și Statul Român au formulat recurs. Ambele părți au susținut cu fermitate că faleza Mării Negre intră ope legis (adică prin efectul legii) în domeniul public al statului, fără a fi necesară prezentarea unui titlu de proprietate distinct.
Faleza, bun inalienabil al statului, este acum proprietate publică, nu-i așa?!
Recurenții au argumentat că absența unei delimitări tehnice sau a unei documentații cadastrale nu poate schimba statutul juridic al unui bun care, prin prevederile legale, este parte integrantă a proprietății publice.
În motivarea deciziei sale finale, Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut o distincție esențială, bazată pe Art. 136 alin. (3) din Constituția României și articolele 858-859 din Codul Civil. Curtea a diferențiat între bunurile care aparțin exclusiv proprietății publice – pentru care legea însăși constituie actul primar de dobândire a proprietății – și alte bunuri care pot face parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, pentru care sunt necesare modalități de dobândire prevăzute de Art. 863 C.
civ. cum ar fi achiziția publică, exproprierea, donația, convenția oneroasă, transferul din domeniul privat în cel public sau alte metode stipulate de lege.
Faleza Mării Negre, a subliniat ÎCCJ, este menționată explicit în diverse legi organice, precum Legea Apelor și Codul Administrativ (Anexa 2), ca fiind un bun de proprietate publică exclusivă a statului. Prin urmare, în cazul falezei, legea în sine reprezintă fundamentul dobândirii dreptului de proprietate publică de către stat, eliminând necesitatea ca reclamanta să demonstreze un mod specific de dobândire a acestui drept.
Această decizie consolidează principiul că anumite resurse naturale de importanță strategică sunt, prin voința legiuitorului, inalienabile și imprescriptibile, aparținând de drept statului.