Emoțiile bat dovezi în jurnalismul românesc?
Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial în timpul lui Traian Băsescu și ex-ministru al Muncii în guvernarea Emil Boc, a intrat în polemică cu redacția Recorder.
În analiza sa publicată recent, el consideră că materialul despre Lucian Pahonțu, actualul șef al SPP, este o „rușine” pentru publicație, subliniind o deconectare totală dintre titlul atrăgător și substanța investigației.
Lăzăroiu recunoaște că este un cititor fidel al Recorder, dar vede în acest text o excepție negativă. Argumentul central al fostului ministru este că reporterii au construit o narativă bazată pe factorul emoțional: simpla prezență fizică a lui Pahonțu în zona violențelor din decembrie 1989 era interpretată automat ca vinovăție.
„În viziunea lor, dacă Pahonțu se afla în locul respectiv, unde s-au petrecut fapte rele, atunci automat trebuie să fi comis și el ceva grav. Acea era logica folosită”, explică Lăzăroiu. El se aliniază astfel poziției lui Nicușor Dan, care a susținut public că nu există corelație între promisiunile din titlu și detaliile din corpul articolului.
Analista oferă detalii tehnice cruciale: în 1989, Lucian Pahonțu făcea parte dintr-o structură militară specializată în transmisiuni, operând într-o companie de logistică.
De ce detaliile tehnice contează mai mult decât emoțiile?
Această specializare era decisivă, deoarece unitățile de logistică și transmisiuni erau poziționate în spatele liniei de front, asigurând suportul tehnic, nu participând direct la acțiunile de luptă sau represiune.
Lăzăroiu subliniază absurdul logic al acuzației: era improbabil ca personalul dedicat logisticii să fie trimis în prim-planul conflictului, în timp ce alte trupe, precum cele de Securitate, aveau roluri diferite. O altă argumentație importantă vizează starea muniției. Conform declarațiilor date de Pahonțu încă din 1990, lăzile de muniție erau sigilate la momentul incidentelor.
„Dacă cineva a luat declarațiile, se putea duce în unitate să verifice sigiliile și să constată că nu mint”, spune Lăzăroiu.
Declarația era clară: nu s-a tras, muniția era sigilată, s-au întors în unitate și nu au avut contact direct cu manifestanții. Acestea sunt fapte verificabile, nu invenții de acum.
Prezența în articol a unor reacții ulterioare ale lui Pahonțu, în care acesta menționează apartenența sa la compania de logistică, a fost ignorată de jurnaliști. Lăzăroiu explică că în structura militară din acea perioadă existau diverse specializări, inclusiv bucătari și personal de transmisiuni, toate fiind parte dintr-un sistem de sprijin logistic.
Logica emoțională sau dovezi concrete?
„Era clar că acești oameni se aflau în spate, asigurând logistica, nu erau trimiși să tragă de la baricade”, adaugă el.
Contextul este influențat și de alte voci din mediul juridic. Un procuror care a semnat rechizitoriul în dosarul Revoluției a emis un verdict similar, declarând că nu există nicio probă concretă a participării lui Pahonțu la represiune.
Mai mult, plutonul comandat de acesta a fost dispus lângă fostul restaurant Cina, nu la Baricada de la Intercontinental, locul emblematic al confruntărilor.
Lucian Pahonțu a rupt și el tăcerea, afirmând categoric că nu a fost la baricada de la Intercontinental și nu a avut muniție disponibilă pentru foc.
Nicușor Dan a reiterat poziția sa fermă: orice persoană care a demonstrat capacitatea de a reprima la Revoluție sau Mineriadă nu ar trebui să ocupe o funcție înaltă în statul român, dar Pahonțu nu se încadrează în această categorie. Articolul Recorder, în viziunea lui Lăzăroiu, a eșuat în a demonstra legătura dintre titlu și conținut, rămânând un exemplu de jurnalism bazat pe impresii și emoții, nu pe dovezi solide.