Cine e responsabil pentru victimele rămase în umbra justiției italiene?
Curtea de Justiție a stabilit, prin hotărârea din 23 aprilie 2026, că victimele criminalității au un drept esențial să fie informate și să participe la procedurile de anulare a condamnărilor pronunciate în lipsă, chiar și atunci când acestea sunt considerate definitive în legislarea națională. Această concluziune a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, din 17 august 2026, în contextul cauzei C-24/26 PPU, denumită Casotta, care a fost deferată Curții printr-o cerere de decizie preliminară formulară de către Corte d’appello di Roma, Italia.
Instanta italiană a abordat o problemă practică și sensibilă: în cadrul unui proces penal, o persoană condamnată în lipsă a solicitat activarea unei cai de atac extraordinare, prevăzute de lege națională, în scopul anulării condamnării definitive și a rejudecării cauzei pe fond. Totuși, dreptul intern italian nu prevedea nici informația victimelor despre existența sau declanșarea acestei proceduri, nici oportunitatea lor de a interveni sau de a fi auzite în cadrul acesteia.
Ce au analizat judecătorii europeni?
Această lipsă a fost considerată de Corte d’appello di Roma ca potencial incompatibilă cu standardele europene privind protecția victimelor și dreptul la un proces echitabil.
Curtea a analizat cererea în lumina mai multor acte fondamentale ale Uniunii Europene.
Cum poate un drept al victimei să fie ignorat chiar și când condamnarea e definită?
În primul rând, a luat în considerare Directiva 2012/29/UE, care establishte standarde minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, în special articolele 6 (dreptul la informații privind propria cauză), 10 (dreptul de a fi audiat) și 18 (dreptul la protecție și sprijin).
În al doilea rând, a evaluat relevanța Directivei (UE) 2016/343, referitoare la prezumția de nevinovăție și la dreptul de a fi prezent la proces în procedurile penale, prin articolele 8 și 9, care garantează posibilitatea unui nou proces sau a unei cai de atac ce permit reexaminarea fondului cauzei.
Cine e victimă dacă nu e informată și nu poate participa la justiție?
Totodată, Curtea a verificat compatibilitatea cu Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale al Uniunii Europene, care asigură dreptul la un proces echitabil, precum și cu Articolul 54, care interzice abuzul de drept.
Cum pot victimele să participe la anularea condamnărilor în lipsă?
Prin sintetizarea acestor principii, Curtea a concluzionat că, deși persoana condamnată în lipsă are dreptul – conform Directivei 2016/343 – să solicite un nou proces sau o cale de atac extraordinară pentru anularea condamnării definitive, acest drept nu poate fi exercitat în izolare, fără a se lua în considerare drepturile victimei. Astfel, obligația de a informa victimei despre introducerea caii de atac extraordinară și de a îi garanta participarea efectivă la procedura aferentă nu este doar o recomandare, ci o necesitate juridică impusă de combinarea normelor europene privind protecția victimelor, dreptul la un proces echitabil și interdicția abuzului de drept.
Decizia subliniază că nici un sistem judicial național nu poate privilegia exclusiv dreptul persoanei condamnate în lipsă la rejudecare, dacă acest lucru se face prin ignorarea totală a statutului și a nevoilor victimei. Victima nu este un spectator pasiv în cadrul procesului penal, ci o părță interesată cu drepturi recunoscute la nivel european, care trebuie să fie actualizate și respectate chiar și în fazele ulterioare ale procedurii, inclusiv cele privind atacurile extraordinare condamnărilor.
Ce înseamnă asta pentru Italia și alte state
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a consolidat principiul că protecția victimelor nu se limitează la fazele inițiale ale procesului penal, ci se extinde și la mecăanismele de corectare a erorilor judiciare, inclusiv cele privind anularea condamnărilor în lipsă. Astfel, orice stat membru care prevede cai de atac extraordinare în benefișul persoanelor condamnate în lipsă trebuie să asigure simultan informația și participația victimelor, altfel riscând să violă directele Uniunii Europene și Carta drepturilor fundamentale.
Această poziție are implicații practice semnificative pentru toate jurisdicțiile naționale, în special pentru Italia, unde sistemul legal permite rejudecarea cauzelor în lipsă prin cai extraordinare, dar nu prevedea explicit obligații față de victime în acest context. Decizia impune o reinterpretare a legislației interne în sensul inclusivității victimei în toate etapele procesului penal, chiar și cele post-condamnatorii, asigurând astfel un echilibru între drepturile persoanei condamnate și cele ale victimei, în spiritul justiției europene.