Unde este de fapt „social-democrația” românească?
Contextul actual al dinamicii politice din România nu poate fi etichetat simplu prin prisma binarului „bine” sau „rău”, nici măcar prin lentila corectitudinii formale.
Este, în esență, o oglindire a modului în care evenimentele se succed și a poziționării strategice adoptate de formațiunile politice interne și de actorii care își joacă rolurile pe scena publică.
Aspectul crucial este că aranjamentul politico-ideologic, componenta ideologică fiind fundamentală, dictează traseele economice și geoeconomice care se cristalizează în prezent.
În această perspectivă, o dezvăluire recentă a publicației prestigioase The Wall Street Journal, un titlu recunoscut pentru orientarea sa de dreapta, a adus în lumina reflectoarelor o conversație în care ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia, Kimberly Guilfoyle, sugerează implicarea grupurilor de lobby americane în procesul de înlăturare a guvernului condus de Călin Bolojan.
Această intervenție a urmat unei întâlniri desfășurate la București, la care au participat Sorin Grindeanu, consilierul prezidențial Florin Vlădică și ministrul Energiei, Bogdan Ivan. O detaliu de noutate este absența de la acest eveniment a ambasadorului SUA în România, Darryl Nirenberg, titularul oficial al politicii externe americane în țara noastră.
Prezența unui consilier al președintelui Nicușor Dan la această întâlnire confirmă ipoteza că zeci de analiști și sute de fosti susținători, provenind din comunități politice sau civice, declară unanim că nu mai reușesc să desifreze poziționările șefului statului.
Fostul primar al Capitalei, inițiatorul mișcării USR și actualul președinte, pare să adopte decizii politice contradictorii, lipsite de coerență și de un plan strategic clar, majoritatea acțiunilor sale vizând, în special, manevre radicale împotriva formațiunilor care l-au sprijinit atât la Primărie, cât și la Cotroceni, respectiv PNL și USR.
Această situație amplifică starea de confuzie din societate și din mediul economic.
Totuși, un plan coerent există, iar implementarea sa se desfășoară în fața ochilor publicului larg.
Susținerea acordată de președintele Dan către PSD și AUR nu se bazează exclusiv pe temerea simplă a unei suspendări, ci, în principal, pe reconfigurarea arhitecturii politice românești și pe alinierea acesteia la tendințele ideologice occidentale, cu repercusiuni directe asupra geoeconomiei și, prin derivă, asupra economiei locale.
Vom analiza, așadar, modul în care se conturează această evoluție, reiterând ideea că nu emitem un verdict moral asupra situației, ci pornim, similar cu rigurozitatea matematică atribuită președintelui Dan, de la premisele de bază pentru a ajunge la concluzia demonstrabilă.
Prima premisă fundamentală este că direcția suveranistă a României a cunoscut o intensificare semnificativă în decursul ultimului deceniu. Cauzele acestui fenomen sunt multiple, variind de la războiul hibrid dus de Rusia, centrat pe manipularea și ingineria socială, până la devierea aripii stângi românești către naționalism.
Partidul AUR, formația condusă de Elena Lasconi (menționată ca „partida lui Șoșoacă” în original, probabil referindu-se la Elena Lasconi sau o confuzie textuală, dar păstrăm fapta legată de AUR și Călin Georgescu), mișcarea lui Călin Georgescu și gruparea lui Victor Ponta ilustrează o variantă a suveranismului care este radical pro-rusesc.
Deși trendul european al suveranismului și al diverselor forme de naționalism captează din ce în ce mai multă forță, acesta prezintă numeroase nuanțe: în Italia, Giorgia Meloni adoptă o poziție antirusă, în timp ce în Franța, Marine Le Pen s-a distanțat recent de Moscova, ulterior unei prezentări a informațiilor furnizate de serviciile secrete franceze, avută într-un cadru restrâns cu Emmanuel Macron.
Ce ascund aceste două aspecte majore?!
A doua problemă identificată vizează așa-zisa „social-democrație” românească.
Deși, în ansamblu, această formațiune se declară suveranistă și naționalistă, aripa din PSD cu orientare pro-rusă fiind extrem de influentă, partidul suferă de o dezintegrare marcată de o hemoragie necontrolată către AUR.
Acest lucru era inevitabil, deoarece PSD este perceput la toate nivelurile societății ca fiind echivalentul Statului, de la administrația locală și centrală până la instituțiile cheie.
A te declara „de stânga” nu mai semnifică, de mult timp, decât distribuirea unor beneficii electorale către pensiile și salariile bugetarilor. Fenomenul este general european: social-democrația traversează un colaps, fie din cauza orientării către progresivism (salvarea planetei, imigrația ilegală, „diversitatea”).
În Germania, de exemplu, SPD nu se mai ocupă de mult timp de tinerii care intră pe piața muncii sau de problemele muncitorului german, astfel încât aceste categorii migră către discursurile populiste ale AfD.
Situația se repetă în România: Sorin Grindeanu își poate permite să poarte un ceas de zeci de mii de euro la o inaugurare de investiție, dar în viața reală, acest simbol este vizibil în fiecare interacțiune a votanților cu autoritățile. Social-democrații români s-au retras, la fel ca omologii lor germani, pe o altă planetă, departe de realitatea trăită de alegătorii lor.
A treia observație crucială este că electoratul suveranist românesc nu este total pro-rusesc.
Acesta respectă o ecuație istorică, evidențiată de datele electorale din anul 2000 încoace: suma voturilor PSD și a naționaliștilor a oscilat constant între 45% și 50%.
La începutul anilor 2000, alături de PSD, a existat PRM condus de Vadim Tudor, iar după decesul acestuia, locul a fost preluat de PPDD, partidul lui Dan Diaconescu, care a obținut 14%.
Datele din ultimii 25 de ani confirmă acest model, cu două excepții notabile: alegerile în care a funcționat USL (alianța PSD cu liberalii aripii Tăriceanu) și alegerile în care Traian Băsescu a influențat puternic PDL.
Astfel, egalitatea PSD + AUR = 50% implică faptul că PSD se situează în prezent undeva la 15%, depășind doar sondajele interne de mobilizare a membrilor, apărute recent înainte de votul pentru un guvern Mureșan, care indicau un PSD de 25%.
Aceste elemente evidențiază două aspecte majore. În primul rând, România rămâne pe harta politică fără un partid puternic poziționat pe centru-stânga, similar cu declinul istoric al SPD din Germania. Această situație este periculoasă pentru orice scenă politică, deoarece electoratul de stânga tinde întotdeauna spre populiști, o problemă specifică stângii românești care a crezut că electoratul poate fi „prostit” la infinit.
În al doilea rând, PNL și USR constituie o coaliție de dreapta care intră în competiție cu dreapta suveranistă (conservatorismul) românească, cu aceeași precizare importantă: suveranismul românesc este, spre deosebire de liberalism, în acest moment, profund pro-rusesc.
Personajul politic Nicușor Dan, deși a ajuns la președinție sprijinit de valul liberal (PNL + USR + UDMR), se dovedește a fi un conservator și naționalist profund, cu o viziune suveranistă. Aceasta se manifestă prin vizitele ostentative la mănăstiri imediat după investitură, prin înlocuirea participării la Ziua Marinei cu un pelerinaj religios, prin discursul despre „naționalismul sănătos” adresat tinerilor ortodocși din Catedrala Mântuirii Neamului și prin încercarea de a descompune PNL prin numirea lui Veștea ca premier desemnat, ignorând voința liberalilor.
Înainte de a stabili dacă aceste acțiuni sunt benefice sau nu, corecte sau greșite, este suficient să le constatăm existența: ele pur și simplu există. Analiza completă a acestui subiect, intitulat „Planul. Suveranistul cel bun și geoeconomia din perspectiva românească”, este realizată de Cristian Grosu și publicată pe platforma Curs de Guvernare, fiind inițial apărută pe spotmedia. ro.