Tendențe pe termen lung: o regresiune îngrijorătoare!
Penalizarea maternității în România: o realitate statistică și socială
Datele oficiale ale Eurostat pentru anul 2025 revelă o situație îngrijorătoare privind poziția României în Uniunea Europeană.
În timp ce în alte state membre se observă o creștere constantă a ratei de ocupare a mamei, România se află pe ultimul loc în clasamentul european.
La mamele care au trei sau mai mulți copii, doar 32,8% au un loc de muncă, în timp ce media europeană se situează la 59,4%. Această cifră subliniază o problemă structurală: pe măsură ce numărul copiilor crește, continuarea carierei devine tot mai dificilă pentru femei.
Fiecare naștere aduce o reorganizare majoră a ritmului zilnic, al programului de lucru și al planurilor profesionale.
La al doilea și al treilea copil, presiunea se intensifică. În România, procesul de întoarcere la serviciu se transformă într-o adevărată luptă pentru numeroase mame.
Să considerăm un scenariu tipic, cunoscut de mulți părinți.
O mamă cu trei copii, dintre care doi sunt încă mici. Dimineața este dedicată pregătirii lor pentru grădiniță și școală. Unul se îmbolnăvește, altul trebuie preluat mai devreme, iar programul de serviciu rămâne rigid.
Bunicii nu sunt întotdeauna disponibili, iar angajarea unei bone implică cheltii care depășesc bugetul multor gospodărie. În cele din urmă, familia face un calcul economic: costurile de îngrijire, transportul și alte cheltii pot consuma o mare parte din salariul mamei. Pe termen scurt, rămânerea acasă pare o soluție mai ieftină.
Pe termen lung, însă, această decizie are un preț: experiență profesională neacumulată, promovări ratate, venituri mai mici și, ulterior, o pensie redusă.
În majoritatea cazurilor, este mama cea care face pasul înapoi. Nu neapărat din dorință proprie, ci din lipsa alternativelor accesibile.
Cât de liberă este o alegere când nu există soluții viabile de îngrijire a copiilor? Această întrebare pune în lumina problemă centrală a echilibrului între viața profesională și cea de familie.
Dezbinarea României de media europeană
Analiza datelor Eurostat privind femeile cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani arată că diferența dintre România și media UE este relativ mică pentru femeile fără copii sau cu un singur copil. În 2025, 75,6% dintre femeile fără copii din România erau ocupate, față de 80,4% la nivel european. La femeile cu un copil, procentele erau de 72,4% în România și 78,6% în UE.
Ruptura semnificativă apare la al doilea copil.
Rata de ocupare a mamelor cu doi copii coboară în România la 61,2%, în timp ce media europeană se menține la 77,7%. Cu alte cuvinte, trecerea de la un copil la doi este asociată în România cu o scădere de 11,2 puncte procentuale. În UE, această scădere este de doar 0,9 puncte procentuale.
Situația se agravează la trei sau mai mulți copii: 32,8% în România, față de 59,4% în UE. Practic, în România, aproximativ una din trei mame cu cel puțin trei copii este activă pe piața muncii, în timp ce în UE aproape șase din zece sunt ocupate.
Întrebarea care se impune este: de ce reușesc alte țări europene să concilieze maternitatea cu cariera, în timp ce România nu?
Tendențe pe termen lung: o regresiune îngrijorătoare
Mai îngrijorătoare decât poziția actuală este direcția în care se îndreaptă indicatorii.
În 2016, aproape 47% dintre mamele cu trei sau mai mulți copii aveau un loc de muncă. În 2025, acest procent a coborât la 32,8%. În aceeași perioadă, media europeană a crescut de la 54,3% la 59,4%.
La mamele cu doi copii, evoluția este și mai surprinzătoare. România este singurul stat membru în care rata lor de ocupare a scăzut între 2016 și 2025, de la 64,8% la 61,2%. În restul Uniunii, tendința a fost una de creștere.
Compararea pe termen lung necesită prudență, deoarece metodologia anchetei europene asupra forței de muncă s-a modificat în 2021, odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1700. Totuși, scăderea în România persistă și după 2021, ceea ce indică o problemă de fond, nu doar o artifact statistic.
Compararea cu țările din vecinătate este și mai revelatoare. În Ungaria, rata de ocupare a mamelor cu trei sau mai mulți copii a crescut de la 42,9% în 2016 la 63,3% în 2025. În Slovacia, evoluția a fost de la 45,5% la 63,2%. În Polonia, aproape 64% dintre aceste mame sunt ocupate, iar Slovenia atinge 86,7%, una dintre cele mai ridicate rate din UE.
Costul profesional al maternității
Economiștii denumesc acest fenomen „penalizarea maternității” (child penalty): pierderea de venituri și de oportunități profesionale legată de apariția copiilor. În studiul „Children and Gender Inequality: Evidence from Denmark” (2019), Henrik Kleven, Camille Landais și Jakob Egholt Søgaard demonstrează că, în Danemarca, nașterea copiilor generează pe termen lung un decalaj de venit de aproximativ 20% între femei și bărbați.
Luăm un exemplu concret: o mamă cu trei copii, care a stat câte doi ani în concediu cu fiecare!
Deși această cifră se referă la Danemarca și nu se poate transfera direct României, ea ilustrează mecanismul: o întrerupere temporară a carierei poate avea efecte de durată.
Cu ajutorul datelor Eurostat, putem estima un „decalaj de ocupare” pentru mamele române: diferența dintre rata de ocupare a femeilor fără copii și cea a mamelor. În România, acest decalaj este de 14,4 puncte procentuale la mamele cu doi copii și de 42,8 puncte la cele cu trei sau mai mulți copii.
În UE, aceste valori sunt semnificativ mai mici: 2,7 puncte și 21 de puncte, respectivel.
Este important de precizat că aceste cifre nu măsoară efectul direct al nașterii asupra carierei aceleiași femei. Ele compară grupuri diferite de femei, care pot varia ca educație, venit, vârstă sau mediu de rezidență.
Totuși, mărimea decalajelor observate în România justifică o analiză aprofundată a cauzelor.
Costul profesional al maternității se reflectă și în sistemul de pensii, chiar acolo unde legislația pare să protejeze mamele. Concediul pentru creșterea copilului este recunoscut ca vechime în muncă și se ia în calcul la determinarea stagiului de cotizare necesar pentru dreptul la pensie.
Noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023) introduce „puncte de stabilitate” pentru cei care ating peste 25 de ani de contribuții: 0,5 puncte pe an între 25 și 30 de ani, 0,75 puncte pe an între 30 și 35 de ani și un punct pe an după 35 de ani. Perioadele de concediu pentru creșterea copilului nu se includ în acest calcul de bonus.
Luăm un exemplu concret: o mamă cu trei copii, care a stat câte doi ani în concediu cu fiecare, ajunge la pensionare cu 35 de ani de stagiu. Pentru punctele de stabilitate, se iau în considerare doar 29 de ani efectivi de muncă.
Ea primește doar 2 puncte de stabilitate, în loc de 6,25 puncte, cât ar fi primit o colegă cu aceeași vechime, dar fără concedii de creștere a copilului.
La valoarea actuală a punctului de referință, de 81 de lei pe lună, diferența este de aproximativ 340 de lei pe lună, pe toată durata pensiei.
Cu alte cuvinte, fiecare copil crescut în concediu micșorează bonusul pentru o carieră lungă.
De ce este atât de dificil să fii mamă și să lucrezi în România?
Nu există o singură explicație.
Cel mai probabil, este vorba despre o combinație de factori care se agravează cu fiecare copil în plus.
Întoarcerea după concediu. În România, concediul pentru creșterea copilului durează până la doi ani (trei ani în cazul copilului cu dizabilități), conform OUG nr. 111/2010.
Acesta este un sprijin important. Dar când copiii se nasc la intervale mici, absența de pe piața muncii se poate întinde pe patru ani sau mai mult. La întoarcere, postul, cerințele profesionale și oportunitățile pot fi complet diferite.
Statul oferă un stimulent de inserție pentru părinții care revin mai devreme la muncă: 1.500 de lei pe lună dacă revin înainte ca bebelușul să împlinească șase luni, și 650 de lei după această vârstă.
Acești bani singuri nu rezolvă însă problema: fără o persoană care să aibă grijă de copil și fără un program de lucru compatibil, întoarcerea rămâne o sarcină grea.
Accesul la creșe și grădinițe. Pentru o familie cu un copil, obținerea unui loc la creșă este deja dificilă. Cu doi sau trei copii mici, dificultățile se multiplică. Programul creșelor și al grădinițelor nu se potrivește întotdeauna cu programul de lucru al părinților, iar alternativele private sunt scumpe sau greu accesibile. În mediul rural, situația este adesea și mai gravă.
Posibilitatea de a lucra cu normă redusă, cu un program adaptat sau de a reveni treptat poate fi decisivă pentru o mamă care vrea să își păstreze locul de muncă.
Claudia Goldin, laureată a Premiului Nobel pentru Economie în 2023, a demonstrat că multe profesii recompensează disproporționat disponibilitatea pentru programe lungi și rigide (Goldin, 2021). Cine are nevoie de flexibilitate plătește un preț în salariu și în avansarea în carieră, iar părinții copiilor mici sunt primii afectați.
Calculul financiar al familiei.
Dacă venitul suplimentar adus de mamă abia acoperă costul îngrijirii copiilor, munca ei devine greu de justificat din punct de vedere economic. Toate aceste factori sunt explicații plauzibile, care necesită o analiză aprofundată. Datele Eurostat nu permit măsurarea contribuției fiecărei cauze.
Taxarea muncii cu normă parțială
Există un obstacol specific legat de politica statului: modul în care sunt impozitate contractele cu timp parțial. Pentru o mamă cu doi sau trei copii mici, un program de patru sau șase ore pe zi poate fi diferența dintre a rămâne activă profesional și a se retrage de pe piața muncii.
Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) prevede că, dacă un salariat cu normă parțială câștigă mai puțin decât salariul minim, contribuțiile la pensie (CAS) și la sănătate (CASS) se calculează la o bază minimă stabilită prin lege, ca și cum ar câștiga aproape salariul minim. Salariatul plătește contribuții doar pentru venitul real, iar diferența este achitată de angajator. Există excepții pentru anumite categorii de elevi și studenți, ucenici, persoane cu dizabilități și pensionari pentru limită de vârstă.