Suntem pregătiți pentru o astfel de reformă?
Senatoarea Victoria Stoiciu a pus pe masa Parlamentului o propunere legislativă curajoasă, menită să răstoarne paradigma juridică privind consumul de substanțe interzise: dezincriminarea deținerii pentru uz personal și a traficului minor. Inițiativa a adunat susținători surprinzători din spectrul politic, printre care USR-istul Cristian Ghinea și liberalul Daniel Fenechiu. Numai că planul s-a lovit de un zid greu de dislocat: procurorul Cornel Sandu, cunoscut publicului din documentarul „Justiție capturată”.
Într-o ieșire publică tăioasă, magistratul a tăiat orice elan reformator, susținând răspicat că România este departe de momentul în care și-ar putea permite un asemenea lux legislativ.
La rece, socoteala lui Sandu nu dă cu plus pentru statul român. Magistratul avertizează că instituțiile noastre sunt pur și simplu pe avarie și nu pot gestiona un asemenea tsunami legislativ.
Fără centre de dezintoxicare puse la punct și fără o strategie națională coerentă, o astfel de lege n-ar face decât să toarne gaz pe foc. Mai mult, procurorul se teme că dezincriminarea ar deschide larg poarta șpăgilor și a corupției în rândul celor chemați să aplice legea.
Ne împingem tinerii direct spre iadul etnobotanicelor?
Când vine vorba de faimoasa recunoaștere a ministrului Predoiu privind eșecul luptei antidrog, Sandu dă parțial din cap a confirmat, dar ține să sublinieze un adevăr incomod: singurii care mai țin corabia pe linia de plutire sunt polițiștii și procurorii DIICOT.
În rest, centrele de reabilitare lipsesc cu desăvârșire, campaniile educative sunt o glumă proastă, iar interesul politic pentru siguranța tinerilor rămâne la cota de avarie.
Un alt argument greu adus de Cornel Sandu vizează efectul de domino al consumului.
Magistratul o spune ritos: relaxarea regulilor la drogurile ușoare este doar scara rulantă spre substanțe mult mai periculoase, un scenariu deja rulat în alte țări din Europa.
Slăbește sau nu brațul lung al legii?
Evident, asta face ca supravegherea fenomenului să devină o misiune aproape imposibilă.
În plus, banii negri din trafic spală pe picioare orice urmă de moralitate, cumpărând influență la cel mai înalt nivel – politicieni, judecători, ofițeri cu epoleți.
Într-o Românie sufocată de corupție, o asemenea relaxare legislativă n-ar face decât să transforme armate de simpli consumatori în mici agenți de distribuție care-și vând marfa doar ca să-și plătească doza zilnică.
Chiar dacă admite că adevărata hidră este mafia internațională și că micii infractori ar trebui scăpați de pușcărie prin pedepse mai blânde, Sandu refuză teoria conform căreia dezincriminarea ar curăța terenul pentru marile rețele. De cealaltă parte, inițiatorii văd lucrurile complet diferit: actualul sistem calcă în picioare consumatorii, oameni care au căzut în plasa curiozității sau a anturajului, nu criminali periculoși.
Se poate Olanda la noi în sufragerie?
Susținătorii legii cer o cale de mijloc – o ajustare a pedepselor fără a renunța la incriminare –, considerând o greșeală logică ideea că amnistierea consumatorilor ar întări de fapt lupta împotriva cartelurilor.
În cele din urmă, Cornel Sandu trage linie: rețetele liberale pot funcționa în Vest, acolo unde societatea are o cu totul altă educație anti-risc și bugete uriașe. Chiar și așa, exemplul Olandei arată că până și acolo socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.
Însă în România, unde statul de drept scârțâie din toate încheieturile, corupția face ravagii, iar școlile preferă să bage gunoiul sub preș în loc să sune alarma, o asemenea lege ar fi un dezastru social.
Când reformele din Justiție mor în fața indolenței politice, avertismentul procurorului sună ca o sirenă de ceață: țara asta nu are umerii suficient de lărgiți pentru o revoluție juridică de o asemenea anvergură.