De ce pleacă românii?
Decizia de a renunța la statutul de cetățean francez, luată după șase ani de reședință în capitala Franței, a fost justificată de Nicușor Dan prin prisma integrității personale și a legăturii emoționale cu patria. Președintele României a explicat public că, deși i s-a oferit posibilitatea legală de a dobândi cetățenia franceză, a considerat că ar fi fost o formă de disloialitate față de poporul român, având în vedere intenția fermă de a se întoarce acasă.
Această poveste personală a fost relatată într-o declarație recentă, în care liderul a detaliat traiectoria sa ca imigrant academic și motivele care au condus la revenirea sa.
Conform informațiilor publicate de Bianca Bocioacă pe data de 05 oct. 2026, la ora 11:45, Nicușor Dan a petrecut o perioadă de șase ani pe teritoriul francez, o durată care a depășit semnificativ planul inițial. La momentul plecării, studentul intenționa să rămână în Paris doar timp de 12 luni, cu scopul exclusiv de a-și continua studiile.
Totuși, experiența s-a prelungit până la șase ani, perioadă în care a absorbit cunoștințe esențiale pentru cariera sa profesională, înainte de a lua decizia finală de a se repatria, conform promisiunii pe care o făcuse singurului său la îmbarcarea în avionul cu destinația Paris.
În timpul interviului acordat postului Antena Stars, Nicușor Dan a analizat suferința colectivă a românilor stabiliți în străinătate, identificând nedreptatea percepută în sistemul național ca fiind motorul principal al emigrației. El a subliniat faptul că nimeni nu părăsește țara din plăcere, ci din necesitate.
Oamenii au fost motivați de presiunea financiară de a-și trimite copiii la școală sau de intoleranța față de injustițiile politice și sociale din anumite etape istorice.
Semnalul tras de un fost profesor!
„Niciodată nu este ușor”, a recunoscut președintele, reiterând că propria sa plecare a fost marcată de o hotărâre clară: el a plecat cu gândul fixat pe întoarcere, fără nicio ezitare în momentul deciziei.
Dintre elementele lipsite în cei șase ani petrecuți în afara granițelor, Nicușor Dan a menționat absența comunității de prieteni și, mai ales, deficitul sentimentului de apartenență. A descris procesul de integrare ca fiind unul complex, în care, deși individul citește, discută și interacționează social, structura sa identitară rămâne ancorată în limba maternă și în stratul de experiențe acumulate de-a lungul generațiilor.
Această dublă existență l-a făcut să se simtă permanent ca un străin, chiar și în mediul academic francez.
Relația sa cu profesorul de la Școala Normală Superioară din București, o persoană pe care o descrie ca fiind extrem de caldă și implicată în proiectul educațional, a jucat un rol crucial în clarificarea situației sale. Profesorul a observat că, deși Nicușor Dan era fizic prezent și activ în cercul academic francez, mintea lui era orientată constant spre România. Această constatare a consolidat convingerea președintelui că acceptarea cetățeniei franceze ar fi fost o mișcare contrară spiritului său.
Deși nutrește o respectare profundă pentru cultura și poporul francez și este recunoscător pentru anii de formare finanțați de statul francez, a refuzat oferta, considerând că nu ar fi fost onest să se declare dual-cetățean atunci când intenția sa era una de repatriere definitivă.
Birocrația și apelul la întoarcere!
În ceea ce privește modul în care statul român poate sprijini diaspora, Nicușor Dan a enumerat câteva direcții prioritare, recunoscând că, deși situația s-a ameliorat comparativ cu anii precedenți, rămân deficiențe majore. Punctul central îl constituie modernizarea serviciilor consulare, esențiale pentru operativitatea documentelor precum procurile, buletinele de identitate sau pașapoartele.
Un alt aspect critic este programul de predare a limbii române pentru copiii emigraților, care, în opinia sa, este insuficient atât din punct de vedere geografic, cât și cantitativ, necesitând o revizuire substantială.
De asemenea, președintele a atras atenția asupra decalajului de eficiență administrativă dintre România și țările europene unde locuiesc românii. El a dat ca exemplu procedurile pentru dezbaterile succesoriale sau alte acte administrative, care în țară pot dura de zece ori mai mult decât în alte state membre ale Uniunii Europene.
Această diferență de viteză birocratică trebuie corectată pentru a servi atât cetățenilor rezidenți, cât și celor din străinătate.
Ca notă finală, Nicușor Dan a transmis un mesaj de optimism către comunitatea din diasporă, îndemnându-i să se întoarcă. Este convins că mulți dintre aceștia vor face pasul invers, descoperind o realitate transformată, mai bună decât imaginea de dezamăgire care i-a determinat să plece.
Declarația sa se încheie cu o afirmare categorică: „Da, da, da”, confirmând convingerea că valul de repatriere este inevitabil și pozitiv.