CEDO a dat dreptate statului!
Ilie Bolojan, președintele PNL și fost premier, a tras o linie clară în relația cu administrația condusă de Luca Niculescu. Mesajul său este direct: guvernul se află în fața unei dileme.
Să fie loial intereselor statului sau să-i facă pe plac unei elite bugetare? Avertismentul vine imediat după verdictul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind datoriile salariale ale magistraților.
Pentru Bolojan, decizia CEDO este un instrument decisiv pentru a rezolva o problemă pe care o consideră imorală și greu de suportat de contribuabili.
Curia Europeană a stabilit că drepturile esențiale ale judecătorilor români nu au fost încălcate prin aplicarea unui sistem de plată eșalonată a sumelor câștigate prin decizii interne.
Într-o postare publicată joi seara pe Facebook, liderul PNL a afirmat că acest rezultat confirmă poziția sa anterioară.
Judecători peste atribuții?
El argumentează că, în vremuri de constrângere economică, este nedrept ca statul să fie silit să verse imediat sume colosale, măsurate în miliarde de lei, ignorând efectele asupra echilibrului bugetar și alte obligații față de populație. Bolojan descrie această situație ca o formă de „aristocrație bugetară”, în care o grupare selectă poate dispune liber de fondurile publice, fără a ține cont de realitățile economice.
Interpretând detaliile deciziei CEDO, care a respins cererile a cinci magistrați români privind recuperarea restanțelor, instanța europeană a precizat că nu îi revine instanței naționale rolul de a înlocui autoritățile statului în stabilirea politicilor financiare.
Textul oficial menționează explicit rolul jucat de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție, notând că deciziile acestora au contribuit la redesenarea cadrului legal privind remunerația personalului judicial.
Pentru Ilie Bolojan, acest aspect demonstrează că instanțele au depășit limitele atribuțiilor lor, deoarece deciziile privind distribuirea resurselor țării ar trebui luate exclusiv de Guvern și Parlament, în beneficiul colectivității. El subliniază că, în contextul actual economic, amânarea unor plăți nu echivalează cu o încălcare a drepturilor omului.
Mai mult, fostul premier a sugerat că verdictul european pune la îndoială legitimitatea unor hotărâri anterioare din România, având în vedere suspiciunile că judecătorii care au emis aceste decizii s-ar fi aflat într-o poziție de conflict de interese.
Concluzia sa a fost că actuala administrație trebuie să aleagă între a servi interesele României sau pe cele ale acestei „aristocratii bugetare”.
Analiza e complexă?
Pe de altă parte, Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), a reacționat la vestea prin intermediul publicației HotNews, declarând că verdictul CEDO necesită o analiză minuțioasă, luând în considerare toate nuanțele argumentative. După aproximativ trei ore, instituția a difuzat un comunicat oficial în care a specificat că speța examinată de instanța europeană s-a concentrat pe compatibilitatea mecanismelor succesive de eșalonare și a întârzierilor în executarea sentințelor cu garanțiile oferite de Convenția Europeană.
ÎCCJ a clarificat că litigiul inițiat de Înalta Curte nu a vizat, în principiu, contestarea legalității posibilității de eșalonare a obligațiilor financiare, nici înlăturarea mecanismelor create de legislativ.
Problema juridică pusă în fața instanței naționale a fost legată de respectarea, de către puterea executivă, a propriului cadru normativ și de îndeplinirea obligațiilor rezultate din acesta, inclusiv asigurarea fondurilor bugetare necesare pentru executarea hotărârilor, conform calendarului de eșalonare stabilit unilateral de guvern. Instanța supremă a subliniat diferența crucială dintre capacitatea statului de a regla modalitatea și termenele executării unor datorii și obligația autorităților de a respecta regulile pe care ele însăși le-au instituit.
Această distincție este vitală pentru înțelegerea corectă a celor două cauze.
De asemenea, s-a precizat că decizia CEDO nu soluționează automat litigiul pornit de Înalta Curte și nu poate fi interpretată ca validând sau invalidând automat pretensiile formulate într-un proces care are obiecte și temeiuri juridice distincte.