Motivațiile din spate nu vin de la personalități?
Guvernul Niculescu la probă: trei anticipări în fața alegerilor
Op-ed publicat pe 12 octombrie 2026 de Lucian Croitoru, cu fotografie de Inquam Photos și atribuire autorului George Călin.
Urmați-ne pe Discover și ascultați versiunea audio a materialului.
Negocierile în jurul formării guvernului condus de Luca Niculescu prezintă un caracter contradicționar. Ion Grindeanu solicită ca PNL și UDMR să se alăture PSD-ului într-o coaliție declarată „asumată” și „transparentă”.
PNL, însă, afirmă că nu va participa la guvernare împreună cu PSD, deși lasă deschisa posibilitatea de a susține votul de investiție. AUR, de partea sa, anunță că nu va participa nici la vot. Fiecare factor politic exprimă dorința ca guvernul să fie aprobat sau respins, dar niciunul nu dorește să fie responsabil direct pentru rezultatul final.
Motivațiile din spate nu provin de la particularitățile individuale ale actorilor, ci din modul în care funcționează structura pe care o numesc „corpul politic” – un concept detaliat într-o teorie publicată pe blogul personal. Această entitate este formată dintr-un grup de elite constructiviste, unite prin legături de genealogie, alianțe recurrente, migrație între partide și relații de mentorat. Această structură are două facetă: una orientată spre internațional, pe care o considerăm „respectabilă”, și alta, marcată de tendințe iliberale.
Puteră se menține prin oscilație continuă între aceste două părți, în funcție de ce variantă este percepută ca legitimă de către Occident în un moment dat.
Elitele din ambele faze sunt unite printr-o disposiție comună: preferința pentru o separare fragile, de fapt, a puterilor în cadrul statului. Includerea PSD și AUR în nucleul centrul al acestui corp politic nu rezultă din acțiunile recente ale acestor partide, ci se bazează pe criterii stabilite anterior.
PSD ia în considerare genealogiile?
Pentru PSD, se ține cont de genealogie; pentru AUR, se analizează migrația elitei, importul de practici și atitudini (încă necuantificate), precum și alianța din mai 2026.
Aceleași norme plasează PNL și UDMR doar parțial în cadrul corpului politic – ca partide funcțional integrate – în timp ce USR rămâne complet în afara sa.
Această tensiune între partea care aparține corpului politic și cea care tende să se detacheze de el ar putea explica de ce PNL este pregătit să voteze în favoarea unui guvern din care nu dorește să facă parte. Teoria prezintă, de asemenea, un cadru pentru a prezice când fiecare fază va dori să exercite puterea.
Pleacă de la premisa că ordinea socială nu este proiectată, ci rezultat al unui proces spontan, și deducă că Occidentul oscilează între două modele de constructivism: unul „respectabil” și altul „iliberal”.
Elitele din corpul politic adoptează variantă pe care Occidentul o consideră legitimă într-un moment dat.
În prezent, Occidentul vede ca dominantă modelul „respectabil”, deși indicile sunt ambigue.
De exemplu, pe 6 septembrie, AfD a obținut 43,8% în Saxonia-Anhalt, iar două săptămâni mai târziu 38,2% în Mecklenburg-Vorpommern, în timp ce în Berlin a rămas la 16,3%.
Totuși, până în 2028, este mai probabil?
Aceste variații sugerează că fata „iliberală” a politicii românești nu are motiv să se apuce de guvernare atâta timp cât versiunea iliberală din Occident nu câștigă o legitimitate clară și neambigă.
Totuși, până în 2028, este mai probabil să asistăm la un scene amestecată decât la un revert clar spre unul dintre poli. Primele probe vor fi alegerile din Statele Unite ale 3 noiembrie și alegerile prezidențiale din Franța din primăvara 2027. Un succes al candidatului RN ar putea interpreta semnalul iliberal mai puternic, în timp ce un eșec ar îndreaja atenția spre modelul respectabil. Legitimitatea, deși importantă, explică doar o parte din dinamica generală.
Partidele din polul respectabil – PSD, PNL, UDMR și USR – nu confruntă cu probleme de legitimitate la nivel internațional, așa că pentru ele factorul decisiv este costul politic. Pentru AUR, însă, ambele dimensiuni – costul și legitimitatea – sunt relevante. Mecanismul prin care funcționează această logică constă din patru etape.
În perioada de expansiune economică, corpul politic promovează politici fiscale prociclice, permițând acumularea de disbalanțe.
La apariția primelor semne de recesiune, partea care detine guvernarea se retrage strategic sau devine izolat, așa cum s-a întâmplat la dispăderea coaliției din 5 mai 2026, moment în care economia era deja în recesiune tehnică.
Corecția urmează să fie asumată de un „partid sanitar” – o structură politicală disponibilă să guverneze exact atunci când prețul politic este la punctul său maxim, așa ca PNȚCD în intervalul 1997–1999 sau PDL în 2009–2010.
În final, corpul politic păstrează meritoul pentru perioadele de prosperitate și transposează costul perioadelor de crisis de pe fața care a guvernat către partidele situate în afara nucleului dur.
Regula care leagă toate aceste etape poate fi formulată astfel: fiecare actor încearcă să evite să devină asociat permanent cu o decizie nepopulare, chiar și atunci când aceasta este necesară pentru stabilitatea de lung termen.