Care este adevărul din spatele tranzacției?
Un SRL cu sediul în Mediaș, activ în domeniul imobiliar și cu un singur salariat, a cumpărat, în numele companiei germane Rheinmetall, activele lichidate ale Șantierului Naval Mangalia. Operațiunea a ridicat semne de întrebare privind transparența și scopul real al tranzacției.
Firma achiziționatoare, cu un volum de afaceri sub 2.500 de euro pe an, a plătit 138 de milioane de euro pentru terenuri, clădiri și echipamente industriale ale unității, care se afla în stare de conservare după faliment.
Ce se întâmplă cu datoria de 400 de milioane?
Conform informațiilor publicate, nici o parte din datoria acumulată de societatea falimentară nu va fi recuperată prin această vânzare, deoarece achiziția s-a făcut exclusiv de la lichidator, nu din masa falimentară a societății comerciale. Astfel, creditorii nu primesc nicio compensare și datoria rămâne pe contribuabili.
Autoritățile au prezentat această operațiune ca un succes major al politicii economice și sociale, legat de programul de înarmare SAFE, finanțat prin împrumuturi externe.
Autoritățile prezintă operațiunea ca un succes?
Totuși, analiza detaliată a termenilor contractului arată o altă realitate: statul român va plăti dobândă pe sumele împrumutate pentru a finanta achiziția, în timp ce Rheinmetall primește aproximativ un miliard de euro pentru a produce patru nave militare la Mangalia.
Această sumă include și plata de 138 de milioane de euro pentru achiziția unității industriale, precum și fonduri destinate reangajării parțiale a personalului disponibil în urma falimentului.
Cumpărătorul oficial este un SRL din Mediaș, denumit Rheinmetall Estate România SRL, cu un singur asociat, care este de fapt filialea locală a gigantului german Rheinmetall. Această structură a fost criticată ca fiind un mecanism de ascundere a implicației directe a companiei germane, permis de lege dar controversat în contextul unei operațiuni de atare scară financiară.
Cine ascunde adevărata implicare germană?
Contractul a fost semnat de această entitate română, dar în numele și în interesul exclusiv al matricei germane, ceea ce a dus la acuzații de lipsă de responsabilitate și de control de către autoritățile naționale.
Personalități publice, inclusiv foști prim‑ministri precum Victor Ponta și Mihai Tudose, au exprimat opinii forte despre această operațiune, caracterizând-o ca un „tun financiar” și o „țeapă pentru România”. Ponta a declarat că pierdeţi ultimul șantier naval funcțional al statului, în schimbul unei sume considerabile, fără să se asigure niciun recuper al datoriilor, reprezintă o daună strategică și morală.
Cum au reacționat politicienii?
El a comparat situația cu regimul comunist, în care asemenea acțiuni au fost considerate acte de trădare națională.
Datele financiare ale SRL-ului arată o activitate extremă limitată și volatilă.
Cum a cumpărat SRL-ul cu atâta bani?
În ultimii opt ani, firma a avut un singur angajat și a înregistrat venituri zero în șapte dintre acești ani.
În 2016, a raportat o cifră de afaceri de 6.550 lei, iar în 2024, veniturile au fost de 11.945 lei, în timp ce pierderile acumulate au ajuns la 683.181 lei.
În fiecare dintre ultimii zece ani, cu excepția anului 2021, când a înregistrat zero venituri, firma a suferit pierderi între 145.000 și 213.000 lei pe an, conform bilanțelor publicate la Registrul Comerțului.
Reorientarea fondurilor către angajați?
Aceste date pun în întrebare capacitatea firmei de a susține o operațiune de atare mare scară fără sprijin financiar extern semnificativ.
S-a menționat că o parte din suma plătită de statul român ar trebui reorientată spre salarizarea și reangajarea unor dintre angajații șantierului care au rămas disponibili după intrarea în faliment, însă nu există claritate despre modul în care această prevedere va fi aplicată sau dacă va fi respectată. Lichidatorul a vândut activele unității, nu masa falimentară, ceea ce înseamnă că creditorii nu au primit nicio compensare.
Concluzie: un pas spre modernizare sau o trădare a valorilor strategice?
Vânzarea Șantierului Naval Mangalia a generat mare controverse din cauza lipsei de transparență, a structurii proprietarice complexe și a implicațiilor financiare pe termen lung pentru bugetul de stat. Deși autoritățile au prezentat operațiunea ca un pas înainte în modernizarea aparatului de apărare, criticii argumentează că aceasta reprezintă mai degrabă o transferare de activităţi strategice de valoare în mâinile străine, fără compensare adecvată și fără garanții privind recuperarea fondurilor publicate sau revitalizarea economică a regiunii.
Debatul continuă să se înfunde pe plan politic, economic și social, cu implicații potențiale pentru viitorul industriei navale și a politicii de apărare a României.