Polarizarea a invadat familia, transformând fiecare masă într-un câmp de luptă!
Într-o eră în care tensiunea socială pare să atingă cote record, ne confruntăm cu o întrebare fundamentală: de ce capacitatea noastră de a dialoga cu persoanele care au perspective diferite a scăzut atât de dramatic? Ce proporție din dezordinea externă reușim să internalizăm, transformând-o în confuzie mentală?
Acestea sunt subiectele centrale abordate în premiera emisiunii video „Cum supraviețuim?”, difuzată pe platforma SpotMedia, unde jurnalista Adriana Nedelea l-a invitat pe Radu Atanasiu, un specialist recunoscut în domeniul gândirii critice, pentru a dezbate teme precum polarizarea extremă, criza de încredere, asumarea responsabilității și mecanismele psihologice care ne transformă în prizonierii propriilor prejudecăți.
Formatul „Cum supraviețuim?” explorează psihologia existențială într-o lume marcată de incertitudini. Emisiunea analizează modul în care diversele crize – instabilitatea politică, diviziunile sociale, conflictele armate, valul de dezinformare și nesiguranța economică –重塑 (reshape) mintea, emoțiile și stilul nostru de viață.
În fiecare ediție, Adriana Nedelea colaborează cu experți din psihologie, sociologie, neuroștiințe și alte discipline conexe, căutând explicații clare și strategii practice pentru a naviga realitatea prezentă.
Premiera a avut loc sâmbătă, 19 septembrie, fiind disponibilă atât pe site-ul SpotMedia. ro, cât și pe canalul oficial de YouTube al publicației.
Radu Atanasiu, care deține poziția de profesor de Pentru a ilustra starea actuală a societății, el recurge la o metaforă vividă: imaginea unui autobuz aglomerat, blocat în trafic intens, unde aerul este viciat, climatizarea nu funcționează și ușa este bătută în cuie. Într-un astfel de mediu sufocant, oricât de mic ar fi gestul unui pasager, reacția colectivă poate fi disproporționat de violentă.
Simt că am intrat într-un autobuz supraîncărcat, fără aer condiționat, cu ușa închisă, staționând în blocaj.
În aceste condiții, orice mic provocare declanșează o explozie de nervi.
Cred că am ajuns la acest prag de tensiune și polarizare, iar asta ne revine ca o responsabilitate, nu neapărat ca o vină personală, explică specialistul.
O distincție crucială este făcută între vinovăție și responsabilitate. Deși nu putem controla integral evenimentele din sfera politică, economică sau globală, refuzul de a recunoaște propria contribuție la haos ne împiedică să învățăm din experiențe.
Radu Atanasiu subliniază că organizațiile învață din eșecuri doar atunci când acceptă că o parte din rezultat a fost determinată de propriile lor alegeri. Același principiu se aplică la nivel societal, comparat cu o scară de bloc maladministrate.
Locatarii tind să creadă că problemele aparțin exclusiv altor persoane, însă realitatea este că disfuncționalitatea este rezultatul modului în care toată comunitatea a acceptat să funcționeze.
Există mereu un vinovat identificat: președintele arată spre vicepreședinte, vicepreședintele arată spre președinte, ambii acuză administratorul, iar administratorul le reproșează tuturor.
Toată lumea blamează pe ceilalți. Dar adevărul este că toată scara de bloc este responsabilă, pentru că așa au ales ei, împreună, să gestioneze spațiul comun, argumentează profesorul.
Responsabilitatea cetățeanului nu se epuizează la momentul votului.
Chiar dacă doar 1% dintr-o problemă complexă depinde de acțiunile individuale, întrebarea relevantă este ce putem face cu acel procent minim. Fie în comunitate, fie în interacțiunea cu instituțiile, fie în spațiul public, fiecare are o marjă de manevră.
Polarizarea a ieșit din limitele politicii stricte, infiltrându-se în nucleul familial, în cercurile de prietenie și în mediul profesional.
Oamenii se confruntă cu dilema de a se certa pe teme politice sau de a evita conversațiile de teama că orice dezacord va sparge legăturile existente.
Radu Atanasiu susține că acest fenomen este amplificato de mecanismele mass-media și ale rețelelor sociale, care promovează conflictul și solicită constant alegerea unei tabere.
Odată stabilită apartenența la un grup, riscul este de a deveni captivi ai acelei viziuni: nu mai căutăm informații noi, ci doar dovezi care ne confirmă superioritatea și greșelile celorlalți.
Polarizarea se manifestă între membrii aceleiași familii, ai aceluiași cerc de prieteni sau ai aceleiași companii. Ei fie se ceartă furios pe subiecte cu nuanțe politice, fie tăcem din teamă. Media pune accent pe conflict și îi provocă pe oameni să creadă că este o situație binară, de bine sau de rău, și să aleagă o parte.
În clipa în care alegi o tabără, devii prizonierul ei, detaliază expertul.
Generalizările de tipul „toți sunt corupți”, „toți sunt la fel” sau „nimeni nu vrea schimbare” oferă o explicație reconfortantă, dar simplistă, pentru o realitate mult mai nuanțată.
Un exercițiu util ar fi să ne imaginăm decizia persoanei pe care o criticăm din perspectiva ei, verificând dacă, în contextul propriilor sale constrângeri și interese, acțiunea respectivă avea o logică internă.
Conceptul de de-a cui ești?
Un alt aspect tulburător este rolul televiziunii de știri. O parte semnificativă din public nu urmărește aceste programe pentru a descoperi noutăți, ci pentru a auzi repetate convingerile pe care le deține deja. Conflictul și dramatizarea devin instrumente de validare a identității și a apartenenței la un grup. Publicul nu se uită acolo pentru a învăța ceva.
Majoritatea celor care consumă știri o fac pentru a-și confirma vechile credințe și pentru a-și consolida eticheta de apartenență la un anumit tip de Mergi acolo ca să-ți confirmi inteligența: «Iată, așa este!
Cei de acolo sunt niște incompetenți și răuvoitori», descrie Radu Atanasiu. Costul acestui comportament nu este doar timpul pierdut, ci și energia mentală consumată.
Dacă mintea este saturată cu dispute pe care nu le putem controla, rămâne mai puțin spațiu cognitiv pentru relații, planificare și acțiuni concrete asupra aspectelor asupra cărora avem influență.
Pentru a ieși din capcana gândirii binare, Radu Atanasiu propune un exercițiu simplu. În loc de a plasa orice subiect la extremele de 0 sau 100, ar trebui să ne situăm undeva pe scara intermediară.
Dacă pui niște valori între 0 și 100 și te gândești: «Consider că situația este așa, dar nu cu 100% certitudine», discuția începe.
De exemplu, aș dori ca Uniunea Europeană să se implice cu 65%, în timp ce tu ai dori 38%. Există un spațiu pentru Între 0 și 100, nu mai putem gândi, explică el.
Al doilea test este și mai direct: ce informație m-ar putea determina să-mi schimb punctul de vedere?
Dacă „Gândește-te: ce ai putea citi sau afla pentru a-ți modifica părerea? Dacă Dacă nu există nimic care să te determine să pui la îndoială o convingere politică, ești într-o stare de închistare. În acea zonă, creierul nu mai funcționează activ, ci s-a solidificat, ținând o pancartă: «Acesta sunt eu, nu mă mai schimb»”, continuă specialistul.
Conceptul de „de-a cui ești?” și pierderea perspectivei panoramice reflectă modul în care apartenența la o familie, un sat sau o comunitate a fost, mult timp, un mecanism de securitate. Astăzi, același reflex se transferă asupra ideologiilor, partidelor sau liderilor. În loc să ne definim prin ceea ce gândim și facem, ne identificăm prin afilierea la un grup.
Ce se întâmplă când urmărești doar confirmarea a ceea ce știi deja, a opiniei tale existente, sau când te bazezi exclusiv pe apartenență și identitate de grup?
Pierzi capacitatea de a gândi critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu mai înțelegi jumătate din lumea în care trăiești, avertizează profesorul.
Diminarea excesivă a încrederii poate duce la teorii ale conspirației.
Este necesar un echilibru între încredere și îndoială, precum și disponibilitatea de a verifica și ideile pe care le preferăm.
În ciuda tabloului sever, Radu Atanasiu identifică motive de optimism.
Observă dezvoltarea programelor de dezbateri în licee, inițiativele care cultivă Tot mai mulți oameni se retrag din certurile sterile, își pun întrebări și încearcă să preia controlul asupra propriei vieți.
Această atitudine este legată de conceptul psihologic de „locus of control”: credința că alegerile personale pot influența evenimentele. Alternativa este să atribuim totul norocului, ghinionului, dușmanilor sau politicienilor, abandonând astfel controlul asupra destinului nostru.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine din noroc, ghinion, Mercur retrograd, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai predat volanul altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și acționează asupra vieții tale”, sfătuiește el.
O vulnerabilitate majoră a societății provine, în opinia profesorului, din sistemul educațional.
Școala recompensează aproape exclusiv performanța individuală, oferind puține oportunități de a gestiona conflicte, interese divergente și proiecte comune.
Nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese diferite față de noi.
În momentul în care ai interese divergente față de mine, te consideri un idiot, răuvoitor, care îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația.
Suntem incapabili să gestionăm conflictul și lucrul în echipă, mai ales dacă oamenii din echipă au interese divergente, subliniază Radu Atanasiu.
Copiii care învață de mici să construiască ceva împreună, să se certe și apoi să găsească o soluție vor putea gestiona mai bine dezacordurile ca adulți. În absența acestui antrenament, explicația cea mai simplă rămâne adesea: celălalt este incompetent, răuvoitor sau „idiot”.