Cine reușește să mai negocieze la Bruxelles?
Instabilitatea politică din Peninsula Iberică și din România amenință să blocheze negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene.
Cele două țări, jucători grei în alianța informală a „prietenilor coeziunii”, se trezesc acum cu mâinile legate exact când au mai mare nevoie de o voce puternică la Bruxelles.
La Madrid, decizia premierului Pedro Sánchez de a convoca alegeri anticipate pentru 29 noiembrie aruncă un mare semn de întrebare asupra capacității Spaniei de a avea un guvern cu puteri depline luna viitoare. În paralel, Bucureștiul bâjbâie încă după o formulă guvernamentală stabilă care să garanteze continuitatea. Miza e uriașă: noul Cadru Financiar Multianual (MFF) pentru perioada 2028–2034, un mastodont financiar de aproape 2.000 de miliarde de euro.
Pentru cele 17 state din acest club de interese, prioritatea zero este să obțină bani mulți și siguri pentru agricultura europeană și politica de coeziune.
Doi diplomați europeni și un înalt funcționar de la Bruxelles o spun deschis: urnele anticipate din Spania spulberă șansele ca cele 27 de state membre să bată palma pe bugetul pe termen lung până la sfârșitul acestui an. Spania este, fără doar și poate, una dintre cele mai zgomotoase și influente voci din grupul celor 17 țări care cer un buget UE mai gras.
Chiar dacă orientarea strategică a Madridului nu se va schimba radical după alegeri, tevatura politică necesară formării unui nou Executiv va paraliza practic capacitatea Spaniei de a face compromisurile dificile pe care le cere arhitectura bugetară europeană.
Se potrivește ceasul electoral cu planurile lui António Costa?
Un oficial din Comisia Europeană, care a preferat protecția anonimatului pentru a vorbi fără perdea, a recunoscut că momentul ales pentru aceste crize nu putea fi mai prost pentru negocierile pe MFF. Un alt diplomat a pus punctul pe i: voturile din 29 noiembrie vor fi doar o piatră de moară agățată de gâtul negocierilor, distrăgând atenția de la găsirea unor soluții de compromis.
Când liderii UE se vor strânge în decembrie pentru runda decisivă, Spania s-ar putea să fie încă în plină telenovelă post-electorală, ceea ce va îngropa orice speranță de progres într-un climat deja plin de nervi.
Președintele Consiliului European, António Costa, își făcuse un calcul frumos: voia ca textul acordului pe MFF să fie gata și aprobat înainte să intre în vrie marile calende electorale de anul viitor. În calendar urmează primul tur al prezidențialelor din Franța în aprilie, urmat de legislativele din Grecia și Polonia.
Acum însă, riscul ca cele două crize naționale — din România și Spania — să taie aripile și forța de șoc a „prietenilor coeziunii” exact în momentul cheie a devenit o certitudine inconfortabilă.
Costa are fixat un obiectiv clar: un consens bătut în cuie până la sfârșitul lui 2026, ca totul să intre în pâine de la 1 ianuarie 2028. Doar că în Spania pericolul vine dintr-o posibilă schimbare de gardă la Palatul Moncloa și o amânare prelungită a mandatului de negociere.
În schimb, pentru România, buba este alta: instituțiile slăbite pur și simplu nu mai au capacitatea să împingă înainte, activ și coerent, poziția comună a grupului în fața partenerilor europeni.