Profesorul pune întrebarea provocatoare: cum am ajuns aici?
Profesorul Paul Cernat analizează cu severitate declinul performanței educaționale în România, legându-l direct de efectele neoliberalismului excesiv și al neglijării sistemice a culturii și învățământului, în contextul publicării rezultatelor PISA 2025. Conform acestor teste internaționale, România se află pe antepenultimul loc în Uniunea Europeană, mai înainte doar de Bulgaria și Cipru, o poziție care reflectă o deteriorare continuă a competențelor de bază la elevii de 15 ani.
Această situație nu este productă de haos sau neștiință, ci este, după opinia profesorului, rezultatul unei politici deliberate de reducere a investițiilor în educație și cultură, sub pretextul eficienței pieței.
Cernat subliniază că scăderea performanțelor nu este o afirmație politică tendencioasă, ci o constatare verificabilă, în contrast cu promisiunile vazioare ale claselor politice care, de ani, ne îngăduiesc cu fraze precum „România educată” în timp ce reduc bugetele pentru școli, biblioteci și programe de stimulare a lecturii. El menționează explicit că datele PISA 2025 arată o scădere „șocantă” în toate cele trei domenii evaluabile: citire, matematică și științe. Cel mai semnificativ retroces a fost înregistrat la citire, unde România a pierdut 16 puncte față de ediția din 2022.
Această scădere are implicații concrete: aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani – exact 48 procent – nu sunt capabili să citească și să înțeleagă un text de lungime moderată, să identifice ideea principală sau să extrăge informații specifice din el.
Aceasta nu este o abatere minoră, ci un semnal de alarmă privind incapacitatea unei părți semnificative a tineretului de a funcționa eficient într-o societate bazată pe cunoaștere și comunicare scrisă.
Profesorul pune întrebarea provocatoare: cum am ajuns aici? El explică că, de la o epocă în care literatura avea un rol central în formarea identității naționale și chiar a elitilor politice – unde cărțile puteau face sau desfă reputații, inspira lideri și circula în tiraje masive – s-a trecut rapid la o stare de marginalizare culturală.
Această tranzitie, comparați cu o echipă de fotbal care de la prima divizie ajunge la matineu sau de la o generație de aur la una de tinichiei, ilustrează cat de repede s-a eroziat prestijul și influența vieții intelectuale în spațiu public.
Cernat continuă prin a desena un portret durero al statului contemporan al literaturii în România.
De ce România se află pe antepenultimul loc în UE la testele PISA 2025?
El afirmă că nu există altă disciplină cu o imagine publică atât de afectată, nici o profesie care să fie atât de deridată ca quella scriitorului.
Îl citează pe un ton ironic: „La ce bun gargara asta pentru loseri?” – o întrebare care reflectă, după el, atitudinea comună de desconsiderare față de activitățile intelectuale neprofitabile imediat.
Statutul scriitorului, spune el, a devenit mai dezastruos decât metafora „circulației” din filmele comuniste, unde polițiștii neperformanți erau trimiși să marcheze cercuri ca pedeapsă. Astăzi, în loc de chivuze de poliție, scriitorii se confruntă cu indiferența, cu râsul și cu reducerea lor la un hobbie pentru puțini alegați.
El avertizează ulterior că declanșarea lecturii de cărți serioase – nu cele din zona postărilor, ghidurilor sau anunțurilor, ci cele din domeniul umanistic, care solicită atenție, reflexie și interpretare – bate în continuare noi rekorde în jos. Cei care urmăresc piața cartii simt această declinare pe pielea lor, spune profesorul.
„Republica Literelor”, o metafora pentru spațiul cultural al cititorilor și scriitorilor, s-a redus la dimensiunile unui mic sat sau al unei comune mici, fără perspectivă de dezvoltare, ci cu riscul de a deveni o „patiserie exclusivistă” – un termen pe care îl folosește cu sarcasm pentru a descrie un microcosm în care toți se cunosc, se citesc între ei (dacă se citesc) și reciclați aceleași idei, în izolare de realitățile sociale mai largi.
În acest context, chiar și clasicii au pierdut relevanța, înlocuind aprecierea estetică cu etichetele ideologice și poziționările de marcă ale autorilor.
În final, Cernat desenează o imagine distopică dar plăcută de sinceritate: cei dornici și capabili să se concentreze pe lecturile lungi – de mai mult de câteva zeci de pagini – devin tot mai rari, și numărul lor va continua să scadă. El le compară cu persoanele care ar trebui să căute în galerii subterane cu lumânare, sugerând că, într-o zi nu prea depărtată, chiar și cei care doresc să citească profund vor trebui să se ascundă, ca în timbele censurii, pentru a putea face ce ar trebui să fie un drept elemental: accesul la cultura scrisă.
În paralel, critiquează fenomENUL tinerilor care folosesc inteligența artificială pentru a masca greșelile de scriere în mesajele de tip „miau” pe WhatsApp, transformând comunicarea în o simulare de literatie fără substancă.
Această tendință, spune el, ne împiedică să facem lucruri reale – să învățăm, să creăm, să producem valoare – și ne pierde timpul cu „prostii”, o referință directă la o famă frază dintr-un film comunist, reinterpretată aici ca critică la cultura de performanță superficială și de evitarea efortului intelectual autentik.