Care aspect contrar intuiției privește rata de succes în procesele salariale?
Dezvăluit de un fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, sistemul fiscal din România se confruntă cu o datorie masivă de 31.000.000.000 de lei față de funcționarii publici, sumă acumulată prin mecanismele legislative promovate de clasele politice. Avocatul Toni Neacșu, care a fost judecător și a activat în CSM, explică în detaliu cum statul a ajuns să fie creditor al sutelor de mii de bugetari, inclusiv profesori, medici, polițiști și magistrați.
Într-un interviu acordat publicației HotNews, expertul subliniază că responsabilitatea principală revine politicienilor, care aprobă legi de majorare a veniturilor în schimbul voturilor, dar apoi ignoră aplicarea lor integrală odată ajunși la guvernare.
Discuția a avut loc în contextul unei decizii recente a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a trimis un semnal clar referitor la litigiul dintre statul român și judecătorii care contestau modalitatea eșalonată de plată a sumelor câștigate în instanțe. Deși atenția media s-a concentrat mult timp pe cei 6.000 de magistrați care figurează ca creanțieri ai statului, fenomenul este de fapt mult mai vast.
Toni Neacșu punctează că numărul celor care așteaptă fonduri include o mare parte din administrația locală și personalul Ministerului de Interne, unde circa 30.000 de indivizi așteaptă plata.
La acestea se adaugă aproximativ 25.000 de angajați din Ministerul Finanțelor și ANAF, plus încă 25.000 din sistemul Sănătății, continuând lista cu alte domenii.
Întrebarea centrală rămâne identitatea celor vinovați de această acumulare de datorii. Conform analizei lui Neacșu, procesul pornește de la o „amăgire electorală” combinată cu o legislație proastă privind salarizarea.
Politicienii promit creșteri salariale avantajoase pentru anumite categorii profesionale, adoptând legi specifice.
Totuși, după ce obțin mandatul, descoperă probleme de deficit bugetar și, în loc să abroge legile – ceea ce ar fi costis politicii – ele pur și simplu nu le mai aplică integral.
Legea rămâne pe hârtie, dar în practică este executată parțial sau exclusiv pentru anumite grupuri, lăsând ceilalți în urmă.
Această discrepanță generează valuri de procese. Bugetarii, simțindu-se leziți, recurg la instanțe pentru a-și recunoaște drepturile.
Datele furnizate de Toni Neacșu indică o cifră totală de 31 de miliarde de lei câștigată în instanțe de bugetari în perioada 2011-2023. Din această sumă uriașă, 21 de miliarde au fost deja achitate, iar restul, estimat între 12 și 15 miliarde de lei, mai este de plătit. Numărul total al bugetarilor care dețin titluri executorii este de 160.000, dintre care aproximativ 6.000 sunt magistrați.
Se anticipatează că până în anul 2028 se vor aduce alte sume la datorie, cu o creștere suplimentară de cel puțin 60.000 de titluri executorii noi.
Un aspect contrar intuiției, dezvăluit de fostul magistrat, privește rata de succes în procesele salariale. Contrar credinței populare că judecătorii își acordă singuri drepturile, statistica arată că magistrații câștigă doar 30% din astfel de acțiuni, în timp ce profesorii au o rată de succes de 70%.
Această distincție importantă demistifică ideea că puterea judecătorească acționează în favoarea propriei breasle cu o eficiență absolută.
Cauza fundamentală a acestui val de litigii o constituie calitatea scăzută a actelor normative adoptate de Parlament în materie de salarizare, alături de promisiunile electorale nepăstrate.
Decizia CEDO din ziua respectivă a stârnit multe comentarii. Șase magistrați români au contestat la Strasbourg modul în care statul eșalonează plătile aferente drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, susținând că li se încalcă drepturile.
Curtea europeană le-a respins cererea, folosind un limbaj surprinzător de ferm.
Toni Neacșu explică că CEDO nu se implică direct în litigii financiare între categorii sociale, dar a intervenit deoarece s-a pus în discuție dreptul de proprietate.
Judecătorii își majorează singuri salariile, conform unei percepții greșite?
Banii obținuți printr-o sentință judecătorească sunt considerați proprietate privată a creditorului.
Mai mult, s-a evidențiat problema neexecutării hotărârilor de către stat, un debitor care are un regim juridic privilegiat, putând stabili prin legi proprii condițiile de plată, inclusiv eșalonarea.
Neacșu admite că nu se aștepta ca practica CEDO să se schimbe în favoarea judecătorilor români, deoarece încă din 2012 Curtea stabilise că, în perioade de criză economică, mecanismul de eșalonare poate fi considerat proporțional. Cu toate acestea, tonalitatea deciziei a fost una severă. Curtea a arătat că instanțele naționale par să-și fi depășit rolul clasic de interpretare a legii. S-a creat impresia unui conflict de interese interinstituțional, semnând o tensiune între puterea judecătorească și celelalte două puteri: legislativa și executiva.
Analizând conflictul dintre puterile statului, Toni Neacșu observă că tensiunea dintre Înalta Curte de Casație și Justiție (reprezentată de doamna Savonea) și Guvern (reprezentat de Ilie Bolojan) nu este izolată, ci parte a unui conflict structural vechi de 18 ani. Puterea judecătorească intervine frecvent în zona de competență exclusivă a guvernelor, anume execuția bugetară și formarea bugetului. Judecătorii de la Strasbourg au intrat în detalii rare, descriind acest conflict amplu, de care publicul a văzut doar vârfurile de lance.
Există o percepție greșită în societatea românească, conform căreia judecătorii își majorează singuri salariile.
Deși CEDO nu a infirmat complet această idee, a subliniat faptul că este natural să existe o suspiciune publică atunci când magistrații soluționează litigii care afectează veniturile propriilor colegi.
Fostul judecător reține că, deși orice magistrat are acces liber la instanțe pentru a-și apăra drepturile, nu există instanțe speciale pentru judecători, ci aceleași curți judecătoare.
Totuși, în contextul specific al României, Curtea a ținut să menționeze în comunicat că percepția publică de conflict de interese este prezentă și justificabilă.
Mecanismul larg descris de Neacșu nu se limitează la magistrați. El afectează o gamă largă de funcționari publici, suma totală fiind estimată la un moment dat la 0,1% din Produsul Intern Brut al României.
Fenomenul general pornește din capacitatea politicianilor de a face promisiuni electorale favorabile anumitor profesii. Partidele precum PSD se orientează masiv spre sectorul bugetar, adoptând legi care acordă drepturi salariale specifice.
Primul pas al acestui mecanism vizează perioada pre-electorală, când se adoptă legi de creștere a salariilor.
Un exemplu notabil este Legea-cadru de salarizare, ale cărei grile s-au aplicat selectiv, favorizând unele categorii profesionale în detrimentul altora. Ultima astfel de legislație a fost adoptată acum aproximativ trei ani. Al doilea pas survine post-electoral: noile guverne descoperă constrângerile de deficit și, pentru a evita costul politic al abrogării, nu aplică integral legile adoptate.
Ele pot fi aplicate parțial sau doar unor segmente ale bugetarilor, cum s-a întâmplat după protestele profesorilor, care au beneficiat de dispoziții favorabile similare.
Al treilea pas este reacția bugetarilor: darea în judecată a statului și câștigarea proceselor. Provocarea majoră pentru transparență constă în lipsa datelor publice oficiale care să indice anual cât plătește statul pe baza hotărârilor judecătorești.
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat informații despre un număr imens de dosare de acest tip.
Rezultatul agregat este o datorie de 31 de miliarde de lei acumulată în 12 ani, cu peste 400.000 de bugetari care au acționat în instanță pentru recunoașterea drepturilor salariale.
Dintre cei 400.000 de plângători, 160.000 dețin deja titluri executorii, semnificând că au câștigat procesul și au drept legal la bani, dar plătile sunt eșalonate pe perioade de trei sau cinci ani. Se preconizează apariția a încă 60.000 de titluri executorii până în 2028. Suma de 21 de miliarde de lei a fost deja transferată, rămânând de achitat o diferență între 12 și 15 miliarde de lei.
Aceste titluri executorii reprezintă obligații financiare concrete, iar sumele au fost extrase de Toni Neacșu din rapoartele anuale ale Consiliului Fiscal, oferind o imagine clară asupra magnitudinii datorii statului față de propria sa forță de muncă.