Câte firme din România au ceva de ascuns în bilanțurile lor?
O discuție directăîntreGeorge Buhniciși Flavius Jakubowicz (expert fiscal, auditor financiar și expert judiciar) ridică întrebări incomode despre economie, taxe și modul în care firmele își construiesc realitatea financiară publică. Întrebat de Buhnici câte firme din România ar avea „ceva de ascuns” în bilanțurile lor, Jakubowicz a susținut că, din perspectiva unui auditor financiar, practic toate companiile își pot prezenta datele într-un mod avantajos.
El a explicat că opinia auditorului este una publică și are o autoritate similară unei instituții de stat, precum cea a unui notar, iar situațiile financiare trebuie înțelese și asumate de cei care le consultă.
În opinia sa, nu există companii care să nu aibă posibilitatea de a-și „aranja” sau optimiza modul de prezentare a cifrelor.
Discuția lor a continuat cu observația lui Buhnici potrivit căreia unele firme par să declare profituri record, deși acestea ar putea fi artificiale, sistemul permițând astfel de raportări.
În replică, Jakubowicz a arătat că nu profitul în sine este cel mai relevant, ci nivelul taxelor plătite aferente acestuia. El a explicat că, deși unele companii raportează profituri mari, informațiile privind taxele efective sunt în mare parte confidențiale, iar prin mecanisme legale de optimizare fiscală unele firme ajung să plătească impozite mai mici sau chiar inexistente.
Totodată, el a subliniat că odată cu dimensiunea companiei crește și capacitatea acesteia de a-și „jongla” cifrele în limitele legii.
Buhnici a remarcat că acest fenomen generează nemulțumire în rândul publicului
Buhnici a remarcat că acest fenomen generează nemulțumire în rândul publicului, întrucât multe profituri par artificiale și mai degrabă o imagine de marketing decât o realitate fiscală, exprimând suspiciunea că o parte dintre companiile profitabile nu contribuie proporțional la bugetul de stat.
Când vine vorba de taxele pe salarii nu există, în mod real, spațiu de optimizare la nivel localJakubowicz a făcut însă o distincție între tipurile detaxe, precizând că în ceea ce privește taxele pe salarii nu există, în mod real, spațiu de optimizare la nivel local, acestea fiind achitate în mod direct. El a adăugat că marile companii și multinaționalele contribuie semnificativ la economie din această perspectivă.
În opinia sa, este necesar un cadru legislativ care să sprijine dezvoltarea microîntreprinderilor, astfel încât acestea să poată concura mai eficient cu actorii mari din economie.
Referitor la optimizarea fiscală, expertul a explicat că aceasta se realizează în special în zona impozitului pe profit, unde companiile își pot planifica strategic activitatea pentru a obține avantaje fiscale, în limitele permise de lege.
Jakubowicz a subliniat importanța interpretării „spiritului legii”, afirmând că un consultant fiscal trebuie să folosească raționamentul profesional atunci când există ambiguități, nu doar interpretarea strict literală a normelor. George Buhnici: – Cam câte firme din România crezi tu că au ceva de ascuns în bilanțul lor? Flavius Jakubowicz: – Toate.
Sunt și auditor financiar și atunci cumva opinia unui auditor financiar este o opinie publică pe care persoanele interesate, atunci când citesc opinia sau eu certific o situație financiară, trebuie să fie asumată.
Ai cumva o autoritate de stat, da? Exact ca notarul, să zicem.