Ce vulnerabilitate atipică manifestă România?
Economia României, captivă într-un ciclu nesfârșit de șocuri și presiuni inflaționiste
„România a beneficiat rareori de un răgaz suficient între două crize succesive pentru a-și reveni complet înainte ca o nouă problemă să apară.” Această observație tranșantă aparține conducerii unei instituții bancare de calibru și sintetizează perfect fragilitatea actuală a economiei naționale. Deși ritmul activității economice a încetinit considerabil, inflația refuză să urmeze acest trend descendent, rămânând o provocare majoră.
Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank România, subliniază că drumul către normalizarea prețurilor este blocat de o combinație toxică: cererea internă alimentată ani la rând de majorări salariale, succesiunea rapidă a șocurilor energetice, modificările fiscale și persistența inflației în sectorul serviciilor.
Din perspectiva analiștilor, România nu a mai afișat semnele unei economii supraîncălzite de mai bine de doi ani. Indicatorii macroeconomici arată o stagnare a creșterii economice, o decelerare bruscă a dinamicii salariilor, o presiune constantă asupra veniturilor reale ale populației și o direcție mai restrictivă a politicii fiscale.
În ciuda acestui tablou, inflația de bază rămâne neobișnuit de ridicată, sfidând atât tendințele europene, cât și țintele oficiale ale Băncii Naționale a României (BNR). Această divergență între răcirea economiei și reziliența prețurilor reprezintă, în esență, nucleul problemei economice actuale a țării.
Deși România continuă procesul de convergență a veniturilor și a standardelor de preț cu cele din zona euro, acest parcurs de recuperare a fost umbrit de forțe externe și interne mult mai brutale. Perioadele în care cererea internă și veniturile nominale au depășit potențialul de producție al țării au fost urmate de o serie de șocuri suprapuse. Fiecare astfel de eveniment a alterat așteptările pe termen scurt, salariile și tarifele serviciilor, fără a lăsa timp economiei să se stabilizeze după șocul precedent.
Procesul de dezinflație a fost extrem de anevoios, fiind obstrucționat constant.
După pandemia de COVID-19, economia a fost lovită de criza energetică din 2022. Deși schemele de plafonare a prețurilor la energie au oferit un răgaz temporar gospodăriilor, acestea au funcționat doar ca o amânare a ajustării inevitabile. Ulterior, eliminarea acestor măsuri, corelată cu majorările de TVA și accize din 2025, a dus la o resetare a nivelului general de prețuri, explică Tătaru.
Înainte ca aceste schimbări să fie integrate în contractele de muncă sau în acordurile comerciale, un nou șoc energetic a survenit în 2026.
Raportul asupra inflației publicat de BNR în august 2026 a menționat explicit factori precum tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu (implicând Iranul) și debitele scăzute ale Dunării, care au afectat producția de energie hidro și nucleară. Aceste elemente au propulsat costurile combustibililor și ale energiei electrice, forțând banca centrală să își revizuiască prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 la un nivel de 6,1%.
Această succesiune de evenimente depășește sfera statistică.
Un șoc tranzitoriu care nu modifică așteptările inflaționiste sau negocierile salariale tinde să dispară de la sine; însă, un șoc care se ancorează în contracte și în mentalitatea colectivă devine persistent.
România manifestă o vulnerabilitate atipică în fața acestor dinamici. Ponderea alimentelor și a energiei în coșul de consum al gospodăriilor, precum și în structura costurilor de producție, este semnificativ mai mare decât în statele din Europa de Vest.
Prin urmare, același șoc global al materiilor prime afectează România mult mai agresiv, atât matematic, cât și la nivel psihologic.
Întrucât prețurile alimentelor, ale combustibilului și ale utilităților sunt cele mai vizibile, creșterile frecvente determină populația și angajații să își fundamenteze deciziile financiare pe datele recente privind inflația, ignorând țintele stabilite de autoritățile monetare.
Sectorul serviciilor: punctul fierbinte al inflației locale
În luna septembrie, datele indicau o inflație de 3,0% pentru alimente și 7,1% pentru bunurile nealimentare, în timp ce sectorul serviciilor înregistra o rată de 11,1%. Serviciile reprezintă mediul propice pentru persistența inflației interne, fiind intens active în forța de muncă și protejate de concurența externă, punctează economistul șef al ING.
În timp ce un producător industrial se poate automatiza, își poate reloca activitatea sau poate pierde cotă de piață în favoarea importurilor, furnizorii de servicii – precum restaurantele, saloanele de înfrumusețare, clinicile medicale sau firmele de mentenanță – nu pot importa servicii din străinătate.
Ei depind integral de costurile locale, ceea ce face ca salariile, chiriile și așteptările interne să devină principalii vectori de preț.
Această cifră de 11,1% reflectă, parțial, ajustările bruște ale chiriilor și utilităților reglementate, dar mesajul este limpede: inflația a migrat dinspre energie și bunuri comercializate către prețuri formate strict în interiorul granițelor.
Salariile: ecoul unui boom încheiat
Cum afectează importurile dezechilibrele externe!
Dinamica salariilor joacă un rol crucial, însă momentul în care apar creșterile este mai relevant decât rata lor nominală. La nivel macroeconomic, costul unitar al forței de muncă se calculează ca diferență între creșterea salariilor și cea a productivității.
Atunci când salariile cresc mai rapid decât productivitatea, firmele sunt obligate fie să accepte marje de profit mai mici, fie să reducă personalul, fie să transfere costurile către consumatori prin prețuri mai mari.
România a experimentat o formă severă a acestui decalaj. În cei cinci ani premergători lui 2024, salariile reale au depășit productivitatea cumulată cu peste 20 de puncte procentuale.
Susținute de majorările salariului minim și de creșterea cu aproape 20% a lefurilor în sectorul bugetar, costurile unitare ale forței de muncă au urcat cu aproximativ 18% doar în 2024.
Această etapă de accelerare a luat sfârșit. Până în august 2026, creșterea salariului mediu net a încetinit la 5,6% față de anul anterior, situându-se sub nivelul inflației. Acest fenomen indică o contracție a salariilor reale și o temperare a ritmului angajărilor. Nu ne confruntăm cu o spirală salariu-preț activă, ci cu o propagare întârziată a costurilor salariale din trecut: companiile din servicii încă ajustează tarifele pentru a acoperi creșterile masive acumulate în 2023 și 2024.
Deși acest lucru sugerează o stabilizare a costurilor unitare pe măsură ce productivitatea se redresează, problemele structurale – îmbătrânirea demografică, emigrația masivă, participarea scăzută pe piața muncii și nepotrivirea competențelor – rămân nerezolvate, fiind gata să genereze noi presiuni salariale odată ce cererea se va revigora.
Scurgerea cererii către importuri și dezechilibrele externe
Atunci când oferta internă nu poate satisface cererea, importurile devin o „supapă de siguranță”. Consumul gospodăriilor și investițiile de capital în România sunt dependente de produse din import. Astfel, când statul majorează salariile, pensiile sau cheltuielile pentru infrastructură, o parte semnificativă din această cerere se „scurge” în afara țării.
Timp de ani de zile, excesul de cerere internă a fost absorbit nu doar prin prețuri interne mai mari, ci și printr-un deficit comercial tot mai pronunțat.
Aceasta a condus la un deficit de cont curent de 8,2% din PIB în 2024 și 7,9% în 2025, cifre care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.
Importurile au temperat, într-o oarecare măsură, inflația locală, dar cu prețul unor dezechilibre externe grave și al unei vulnerabilități crescute la fluctuațiile cursului valutar și la prețurile globale ale materiilor prime.
Deficitul de cont curent și inflația sunt, în esență, două fețe ale aceleiași realități: cererea internă depășește constant capacitatea productivă a economiei.
Politica fiscală: între necesitate și efect inflaționist
Există o distincție clară între deficitul fiscal și impulsul fiscal. Deficitul s-a extins la circa 9,3% din PIB în 2024, alimentat de creșterile rapide ale cheltuielilor publice (salarii, pensii). Această expansiune a stimulat direct consumul și a pus presiune pe piața muncii și pe deficitul extern. Ulterior, deficitul a coborât la aproximativ 7,7% în 2025 și este proiectat să scadă la circa 6,0% în 2026.
Această îmbunătățire este rezultatul pachetelor de consolidare adoptate în a doua jumătate a anului 2025, care au inclus creșteri de TVA și accize, alături de înghețarea veniturilor bugetare.
Impactul inflației are o dublă natură. Pe de o parte, majorarea impozitelor indirecte și a prețurilor reglementate crește imediat indicele prețurilor de consum (IPC). Pe de altă parte, consolidarea fiscală reduce venitul disponibil și consumul, limitând puterea companiilor de a crește prețurile. Astfel, efectul inițial este inflaționist, în timp ce efectul secundar asupra cererii este dezinflaționist. Aceasta explică paradoxul unei economii cu activitate redusă, dar cu o inflație persistentă. România se află exact la intersecția acestor două forțe.
Datele actuale reflectă încă impactul creșterilor de taxe și al costurilor energetice, în timp ce măsurile de ajustare fiscală încep să tempereze cererea. Politica fiscală contribuie acum la corecție, deși unele instrumente utilizate agravează temporar amprenta inflației.
Deși leul este, oficial, o monedă cu curs fluctuant, Banca Națională a României a limitat istoric variațiile ample ale raportului EUR/RON.
Într-o economie profund dependentă de importuri, stabilitatea cursului valutar a fost un pilon în ancorarea așteptărilor inflaționiste. Totuși, această ancoră are și ea un cost, amânând uneori ajustările necesare pentru reechilibrarea economiei pe termen lung.
În contextul actual, echilibrul dintre inflație, deficit extern și politică fiscală rămâne extrem de delicat, iar orice eroare de calibrare poate prelungi suferința economică a țării.
Provocarea majoră pentru România rămâne ieșirea din acest cerc vicios, în care șocurile externe se transformă rapid în probleme structurale interne.