Cum se justifică primarul localității?
Un incident revoltător petrecut în comuna Bosanci, județul Suceava, a stârnit un val de furie pe rețelele de socializare.
Mai multe persoane implicate într-o operațiune de curățenie au fost surprinse folosind steagul României pe post de făraș, pentru a aduna frunze și resturi vegetale din curtea primăriei.
Fotografia, surprinsă de un trecător și distribuită rapid pe internet, a stârnit imediat reacții vehemente din partea cetățenilor, care au condamnat gestul drept o lipsă totală de respect față de simbolul național.
În fața valului de critici, primarul din Bosanci, Neculai Miron, a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care și-a cerut scuze public pentru incident. Edilul a explicat că drapelul a ajuns să fie folosit în acest mod după ce steagurile municipale au fost înlocuite în pregătirea zilei de 1 Decembrie, iar cele vechi au fost depozitate la un punct de colectare textilă.
Lamentăm profund incidentul în care steagul României a fost folosit în mod necorespunzător pentru transportul rămășițelor.
Ce riscă cei vinovați de profanare?
În special, ca parte a pregătirii pentru 1 decembrie, viceprimarul orașului a ordonat înlocuirea steagurilor, iar vechile steaguri au fost depozitate la punctul de colectare a textilelor.
Ulterior, un steag a fost luat de acolo și folosit în mod abuziv.
Ne cerem scuze public pentru această situație și tratăm incidentul cu toată seriozitatea, a transmis primarul pe pagina sa.
Explicațiile edilului nu au reușit însă să calmeze spiritul public. În secțiunea de comentarii, oamenii au taxat aspru derapajul și au amintit de legislația în vigoare privind protejarea însemnelor naționale. „Legea spune foarte clar: dacă folosiți steagul național pentru a transporta gunoi, actul constituie profanare sau calomnie a simbolurilor naționale și este sever pedepsit”, a scris un utilizator, făcând referire la Legea nr. 12/2024 și la amenzile usturătoare, cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.
Ironii politice și reacții dure pe internet!
Mesajele de revoltă s-au adunat rapid: „Rușine! Ce zici de demnitate. Un popor divizat. Oamenii au murit cu steagul în mână, l-au apărat cu pieptul înainte de gloanțe, iar astăzi steagul a ajuns să fie călcat în picioare. Rușine!”.
Un alt internaut a punctat că vina aparține și conducerii: Nu este vina celor care l-au folosit direct, pentru că poate nici măcar nu-i știu semnificația.
Vinovații sunt cei care l-au lăsat la îndemână. Poate chiar și cei care conduc nu sunt conștienți de valoarea simbolului românesc.
Discuția a alunecat rapid și în zona politică, unii internauți făcând comparații ironice la adresa unor figuri publice sau a clasei politice în general. „Acțiunea este mult mai legionară decât acuzațiile aduse altora”, a comentat cineva, în timp ce altul a adăugat ironic: „Aceștia sunt naționaliștii, nu lasă steagul din mână nici când duc gunoiul”.
Alți cetățeni i-au cerut socoteală direct primarului, reproșându-i superficialitatea: „Indiferent cum se scuză, așa ceva nu se face. Cetățenii, politicienii și primarii trebuie să respecte steagul național”. Deși unii au acceptat scuzele, au subliniat că fapta rămâne de neșters: „Ne cerem scuze, dar nu uităm acest fapt”. Valul de ironii a continuat cu trimiteri la actualitatea politică: „Unde e Simion să țipe?”, s-a întrebat un utilizator, în timp ce altul a încheiat amar: „La ce respect vedem în alegeri pentru această țară, ce așteptări mai ai de la omul de rând?”.