Ce prevede legislația din Codul administrativ?
În data de 18 iunie, instanța supremă a țării a emis o hotărâre prin care a validat sentința Curții de Apel din Timișoara, menținând astfel constatarea conflictului de interese în dosarul primarului Dominic Fritz. Decizia a fost publicată joi, iar motivarea detaliată a arătat că magistratul a generat o situație de incompatibilitate funcțională, alături de o evidentă „aparență de părtinire”.
Un aspect crucial relevat de judecători este că pentru stabilirea acestei sancțiuni nu a fost necesară demonstrarea existenței unui prejudiciu financiar concret sau a unui beneficiu material efectiv obținut.
Scenariul care a declanșat investigația Agenției Naționale de Integritate (ANI) se bazează pe o datorie pe care edilul o avea față de o persoană fizică, identificată ca fiind un arhitect. Acesta din urmă îi acordase primarului un împrumut, sumă destinată finanțării campaniei sale electorale, tranzacție care fusese declarată transparent în documentele de avere.
La scurt timp după inaugurarea mandatului, exact pe 2 noiembrie 2020, Dominic Fritz a aprobat prin semnare referatul pentru un Proiect de Hotărâre privind adoptarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ).
Complicația apare în documentația tehnică a acestui PUZ, care a fost realizată de o companie de proiectare. În cadrul acestei firme, creditorul primarului deținea o dublă poziție: era simultan asociat și salariat cu drept de semnătură.
Analizând legislația din Codul administrativ, instanțele au reținut că un aleș local este obligat să se abțină de la emiterea sau de la participarea la adoptarea unui act administrativ dacă acesta ar putea genera un beneficiu material, fie direct, fie indirect, pentru o persoană față de care este debitor. Astfel, aprobarea PUZ-ului a fost considerată ca aducând un folos material societății implicite, ceea ce implica implicit și creditorul personal al primarului.
A recunoscut distincția dintre persoanele fizice și juridice!
În încercarea de a-și salva poziția, Dominic Fritz a argumentat că implicarea sa în proces a fost doar de natură formală și că nu a existat posibilitatea de a delega semnătura către altcineva. Totodată, a susținut că nu s-a dovedit existența unui beneficiu material concret. Recurentul a pledat că instanța de fond trebuia să evalueze gravitatea reală a comportamentului, care nu putea fi dedusă automat din simpla constatare a conflictului.
El a enumerat circumstanțe atenuante, printre care debutul mandatului, faptul că documentația era deja completă și legală la momentul semnării, imposibilitatea delegării deoarece viceprimarii nu fuseseră încă aleși, precum și lipsa unei vătămări concrete a interesului public.
Deși a recunoscut distincția juridică dintre o persoană fizică și una juridică, argumentul primarului că cele două patrimonii sunt distincte a fost respins de Înalta Curte, care a considerat că această nuanță nu permite evadarea de la regulile de integritate. Judecătorii au subliniat că referatul nu era un simplu formular, ci prin semnarea lui, primarul și-a însușit proiectul și a autorizat continuarea demersului.
Motivarea curții citează chiar recunoștința făcută de recurent în contestație: acesta a semnat documentul pentru a demonstra că schimbarea șefului municipalității nu anula, nici explicit, nici tacit, referatul inițial.
Această admisiune a fost interpretată ca o manifestare conștientă și neambiguă de voință de a menține în viață procedura de adoptare a actului administrativ.
În ceea ce privește sancțiunea interdicției de exercitare a mandatului pentru o perioadă de trei ani, ÎCCJ a evaluat că, deși efectul asupra traiectoriei politice este „real și sever”, fapta nu era lipsită de „orice element de gravitate”. Această din urmă condiție este esențială pentru a putea elimina sancțiunea, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, recursul primarului a fost respins, consolidând decizia inițială a instanței timișorene.