Fritz acuză PSD de campanie dirijată, dar ce se ascunde în spatele sancțiunii sale?!
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, sancționat cu tăierea a 10% din salariu după decizia ANI
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat marți că a primit oficial decizia Prefecturii Timiș: i se va reduce salariul cu 10% în următoarele șase luni.
Măsura vine după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a găsit în conflict de interese.
Fritz a făcut publică hotărârea pe pagina sa de Facebook, declarând că acceptă sancțiunea „cu capul sus”. A adăugat însă că, în opinia sa, „dreptul și dreptatea nu sunt întotdeauna același lucru”.
Edilul contestă vehement decizia ANI, susținând că presupusa încălcare a legii vizează votarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) elaborat înainte ca el să preia mandatul.
„Fapta imputată este că am supus la vot în Consiliul Local un PUZ care a fost elaborat în întregime înainte să ajung primar”, a explicat Fritz.
Fritz, salariu tăiat: e dreptate sau doar o campanie PSD?!
El acuză Partidul Social Democrat (PSD) că ar dirija o campanie împotriva sa, controlând ANI și anumite segmente ale justiției, pentru a submina votul cetățenilor Timișoarei.
Primarul a mai adăugat că PSD ar fi dezinformat publicul, susținând că sancțiunea legală pentru conflictul de interese ar fi încetarea mandatului.
A contrazis această afirmație, menționând că în 2023, prefectul de Timiș, membru PSD, l-a sancționat pe primarul PSD din Recaș, găsit în conflict de interese, cu aceeași diminuare a indemnizației pe care a primit-o și el.
Fritz a mers mai departe, acuzând PSD că, în alianță cu AUR, ar încerca acum să modifice legislația pentru a introduce sancțiunea de încetare a mandatului, despre care anterior „au mințit”.
Edilul a subliniat că o astfel de măsură ar fi „vădit neconstituțională”, invocând Articolul 15 din Constituție, care stipulează că „legea dispune numai pentru viitor”. În ciuda acestor presiuni, primarul a reiterat că nu va renunța la funcția sa.
Conform declarației de avere din decembrie 2024, aferentă anului fiscal precedent, Dominic Fritz a înregistrat o indemnizație anuală de 203.910 lei de la primărie, ceea ce echivalează cu un salariu lunar de aproximativ 17.000 de lei. Reducerea de 10% se va aplica acestei sume.