De ce a pierdut fermierul român în fața Curții UE?
Hotărârea recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene a adus claritate în privința condițiilor în care un stat membru poate fi responsabilizat pentru violarea dreptului UE. În centrul acestei dezbateri se află un fermier român care, de ani de zile, a încercat să obțină compensații de la stat, alegând că drepturile sale garantate de legislația europeană au fost lezate.
Deși așteptările sale erau mari, verdictul magistraților de Luxemburg nu a fost favorețios pentru agricultor, deși a stabilit principii importante privind responsabilitatea statală în materie de drept UE.
Totul a început în 2007, când fermierul a depus o cerere pentru ajutori agricoli pe o suprafață de 264,71 hectare. Autoritățile române au verificat solicitarea și au concluzionat că doar 180,62 hectare îndeplinesc criteriile de eligibilitate. De aceea, au respuns întregă cererea. Fermierul a contestat decizia, dar încercările sale de a o inversa au eșuat atât în prima instanță, cât și în instanța de apel.
În 2012, în mijlocul procesului privind fondul de ajutori, Curtea de Apel București a refuzat să solicite o interpretare preliminară de la Curtea de Justiție a UE privind norma europeană aplicabilă. Această decizie a deschis calea pentru o nouă acțiune intentată de fermier împotriva statului român, în care a solicitat angajarea statului pentru despăgubiri, argumentând că refuzul judecătorilor de a sesiza CJUE constituie o încălcare a dreptului UE care să genereze obligația de plată.
În cadrul acestui proces, fermierul a pus la discuție trei condiții esențiale: dacă norma infringită conferă drepturi concrete beneficiarului, dacă încălcarea este suficient de gravă și dacă există o legătură directă între nerespectarea normei și prejudiciul suferit.
De ce a refuzat Curtea de Apel acțiunea fermierului împotriva statului?
Curtea de Justiție a analizat situația și a concluzionat că regula europeană invocată de fermier nu îi acordă un drept individual clar.
Scopul ei era de a proteja bugetul Uniunii și de a asigura determinarea corectă a suprafețelor eligibile pentru ajutori, nu de a crea un titlu de creanță direct pentru agricultori.
Prin urmare, magistrații au hotărât că neînsuzirea de către Curtea de Apel București a obligației de a sesiza CJUE în 2012 nu este, prin sine, suficientă pentru a obliga statul român la plată de despăgubiri.
Această decizie nu pune sfârșit litigiului între fermier și stat, nici nu establește definitiv dacă compensația va fi acordată. Rolul Curții de Justiție a fost exclusiv de clarificare a legislației europene. Acum, Curtea de Apel București trebuie să soluționeze procesul, aplicând principiile enunțate la Luxemburg.
Importanța hotărârii depășește cazul individual. Ela are implicații pentru toate situațiile similare în care instanțele naționale se confruntă cu aceeași problemă juridică. Interpretarea dată de instanța europeană va fi obligatorie pentru alte curți din statele membre, consolidând ideea că o greșeală procedurală legată de obligația de a solicita o clarificare de la CJUE nu duce automat la obligația statului de a plăti despăgubiri, ci necesită o analiză detaliată a gravității încălcării și a drepturilor conferite de norma violată.