Martorul tăcut al unui sfârșit violent
Arheologii de la Muzeul Olteniei au făcut o descoperire fascinantă la castrul roman de la Răcari, un sit care continuă să rescrie istoria regiunii. Anunțul a fost făcut chiar de Olguța Vasilescu, care a confirmat identificarea fundației din piatră a grânarului, o piesă centrală în arhitectura fortificației de lângă Craiova.
Urmele lăsate de foc pe zidurile masive spun o poveste dramatică, veche de aproape două milenii. Grânarul, sau „horreumul” cum era numit în antichitate, era a doua clădire ca importanță după comandament, fiind inima logistică a garnizoanei. Aici erau depozitate cerealele, alimentele și furajele necesare trupelor care supravegheau cursul Jiului. Semnele de ardere descoperite acum sugerează un final abrupt, cel mai probabil în timpul invaziilor gotice din secolul al III-lea, când fortificația a fost mistuită de flăcări.
Inginerie romană și tactici de supraviețuire
Construcția grânarului de la Răcari demonstrează rigurozitatea tehnică a romanilor. Aceștia au prevăzut sisteme ingenioase de ventilație, menite să prevină alterarea cerealelor, asigurând astfel supraviețuirea garnizoanei chiar și în perioadele de criză politică. Studiul stratigrafic al sitului, reluat în 2003 cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, confirmă că acest castru a fost al doilea ca mărime din Oltenia.
Cenușa descoperită în straturile arheologice nu este doar un detaliu tehnic, ci o dovadă palpabilă a incursiunilor migratorilor care au zguduit granițele dunărene. Această descoperire oferă o perspectivă rară asupra cotidianului și vulnerabilităților militare din provincia Dacia, consolidând statutul castrului de la Răcari drept un reper esențial pentru înțelegerea sistemului defensiv roman din sudul țării.