Ce întrebare fundamentală ridică Nan?
La doar trei săptămâni de la reluarea activității didactice în capitală, sistemul de învățământ din București se confruntă cu o problemă structurală majoră: peste 76 de locuri de predare rămân neocupate în discipline critice, cum ar fi matematica, fizica, chimia, biologia, geografia și informatica. Această situație generează îngrijorarea părinților, care observă că zeci de unități școlare nu dispun de personal didactic complet pentru probele de Bacalaureat și Evaluare Națională.
Cătălin Nan, liderul Federației Naționale a Părinților Edupart, a atras atenția asupra faptului că Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și Ministerul Educației aveau conștiința clară a acestei deficiențe înainte de începerea noului an școlar. În documentele lor interne de management, autoritățile identificaseră deja o serie de factori care alimentează criza: scăderea atractivității carierei de profesor, migrația masivă a cadrelor didactice către sectoare private mai bine plătite, epuizarea profesională și instabilitatea constantă a personalului angajat în regim de suplinire.
Aceste probleme erau particulare pentru domeniile STEM, unde lipsa specialiștilor este acută.
Nan subliniază o întrebare fundamentală: de ce s-a trecut atât de greu de la simpla constatare a problemelor la implementarea unor soluții concrete? El consideră că cele 76 de poziții încă în proces de recrutare evidențiază distanța dintre gestionarea pasivă a unui deficit și abordarea cauzelor sale profunde.
Deoarece diagnosticul era deja cunoscut în planurile manageriale ale ISMB, discuția actuală ar trebui să se concentreze asupra măsurilor luate ulterior, asupra rezultatelor obținute și asupra modificărilor necesare pentru a corecta situația.
Impactul numeric al acestor goluri este semnificativ, reprezentând un total de peste 1.067 de ore de curs pierdute sau afectate pe săptămână. Din perspectiva familiilor, fiecare dintre aceste ore contează direct asupra formării elevilor. Nan argumentează că părinții au dreptul de a cunoaște identitatea și calificarea celui care preda materia, precum și modul în care se acoperă programul didactic în absența unui titular.
În terminologia birocratică, acestea sunt „posturi în procedură de ocupare”, dar pentru elevi, ele se traduc în lecții concrete.
Sistemul educațional ar trebui să ofere transparență privind numărul de ore predate de profesori cu licență, cele acoperite prin soluții temporare și mecanismele de recuperare a decalajelor.
Cine este Valentin Ilie, președinte Sector 2?
Expectativa principală a părinților rămâne simplă: fiecare copil să beneficieze de un profesor calificat din prima zi de școală.
Valentin Ilie, președintele filialei din Sectorul 2 al aceleiași federație, relatează că a solicitat repetat deschiderea unor canale de dialog și implicarea directă în rezolvarea problemelor, dar reacția instituțiilor a fost lentă. Consecința a fost că mulți elevi au intrat în sala de clasă fără ca toate posturile să fie completate. Ilie menționează că, de ani de zile, organizația sa încearcă să convingă conducerea sistemului să asculte cu adevărat vocea profesorilor, a părinților și a elevilor. Deși s-au trimis numeroase cereri și s-au solicitat consultări, acum, realitatea este că sistemul continuă să caute profesori pentru elevi care au început deja cursurile.
Deoarece ISMB recunoștea în propriul plan managerial deficitul în matematică, fizică, chimie și informatică, responsabilitatea instituțională impunea elaborarea unui plan de intervenție cu măsuri specifice și indicatori de performanță pentru a monitoriza îmbunătățirea situației.
Lista instituțiilor afectate include și unități specializate, cum ar fi Școala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Vedere și Școala Profesională Specială nr. 3. Elevii din aceste centre au nevoie de cadre didactice cu pregătire specifică. Deși impactul lipsei profesorilor se resimte la nivelul întregului sistem, consecințele nu sunt distribuite uniform.
Liceele și școlile generale, care nu se ocupă cu nevoile speciale, au o flexibilitate mai mare și pot găsi mai ușor persoane dispuse să suplinească orele vacante.
În contrast, învățământul special funcționează cu un bazin de recruți mult mai restrâns, deoarece necesită competențe pedagogice distincte.
Dreptul la educație este egal pentru toți, dar capacitatea unei școli de a compensa absența unui profesor variază enorm; într-un colegiu mare, structura administrativă și profesională permite adesea găsirea rapidă a unor formule de acoperire, lucru mai dificil în unitățile mici sau specializate.