Ce detalii a dezvăluit Fota despre întâlnirea din ianuarie 2010?!
În timpul dialogului avut recent cu Zbigniew Brzezinski, celebrul strateg american care a deținut funcția de consilier pe probleme de securitate națională în administrația lui Jimmy Carter, Iulian Fota a ilustrat complexitatea deciziilor luate într-o criză militară majoră. Fostul consilier prezidențial al României a relatat întrebarea provocatoare adresată de Brzezinski: dacă ar fi fost necesar, ar fi fost dispusă România să accepte distrugerea unor centre urbane importante, precum Iași, în schimbul rezistenței împotriva unei invazii rusești?
Această Discuția a avut loc în cadrul podcastului „Obiectiv EuroAtlantic”, organizat de publicația DefenseRomania, unde Iulian Fota a fost invitat de către jurnalistul Tudor Curtifan. Tema centrală a fost modul în care vulnerabilitățile interne ale statului român influențează și amplifică riscurile la care este expusă securitatea națională.
Fota a subliniat că, în opinia sa, aceste fragilități constituie factorii interni care predispoziționează țara la impactul negativ al amenințărilor externe, făcând din ele un multiplicator al pericolelor existente.
Contextualizarea acestei perspective necesită o incursiune în istoria imediat anterioară, mai exact în anul 2010, perioadă în care Iulian Fota îndeplinea atribuțiile de consilier prezidențial în cadrul administrației Traian Băsescu. Conform legii în vigoare la acea vreme, responsabilitatea redactării noii Strategii Naționale de Apărare a Țării i-a revenit lui Fota. La momentul respectiv, președintele Traian Băsescu se afla în al doilea mandat oficial.
Fosta autoritate politică a amintit detaliile întâlnirii din luna ianuarie 2010 cu șeful statului.
L-a anunțat pe președinte că începe procesul de elaborare a documentului, conform cerințelor legale, și i-a solicitat indicații privind prioritățile. documentul trebuia să conțină secțiuni robuste și distincte, axate pe două piloni critici, și anume securitatea energetică și cea cibernetică.
Fota a evidențiat aspectul vizionar al acestei directive, ținând cont de faptul că, în 2010, aceste domenii abia începeau să își contureze profilul în agenda globală.
Prezidențialul a demonstrat o viziune remarcabilă nu doar prin accentul pus pe cyber și energie, ci și prin interpretarea geopolitică a Mării Negre, pe care l-a denumit simbolic „lacul rusesc”. Această percepție a fost confirmată ulterior de evenimentele din Crimeea, demonstrând că Băsescu anticipa corect dinamica regională.
Atitudinea lui Băsescu s-a bazat pe egalitate diplomatică!
Pe parcursul celor șase ani petrecuți la Cotroceni, în paralel cu vizitele frecvente efectuate în Statele Unite ale Americii și în țările din Vestul Europei, Iulian Fota menționa că a efectuat deplasări și în Rusia, la o frecvență de minimum o dată pe an. Până la anexarea Crimeei, ex-consilierul susținea că dialogul cu Moscova putea fi purtat în termi rezonabili.
El a adus în discuție și gestul american din 2009, când a fost inițiată o „resetare” a relațiilor bilaterale, argumentând că dacă Washingtonul putea negocia cu Kremlinul, România ar fi putut face la fel.
Atitudinea promovată de Traian Băsescu la nivel diplomatic a fost una bazată pe egalitate. Fota a explicat că, indiferent dacă interlocutorii veneau din Franța, Germania sau SUA, discuțiile erau purtate din poziția unui partener egal, fără sentimente de inferioritate sau recunoștință excesivă, deși România beneficiase de sprijin semnificativ din partea acestora.
Această filozofie s-a extins și asupra relației cu Rusia, unde mesajul constant al delegației române a fost dorința de a stabili un parteneriat pragmatic. În jargonul diplomatic, aceasta echivala cu o relație „de la egal la egal”. Totuși, Fota a observat că rușii tind să adopte o postură arogantă față fostele state satelitare sau cele de dimensiuni reduse, privindu-le dintr-o perspectivă superioară.
Revenind la structura Strategiei Naționale de Apărare din 2010, Fota a afirmat că accentul pus pe vulnerabilități a fost inițial o intuiție, ulterior validată ca fiind axa corectă. El și-a asumat meritul introducerii conceptului de vulnerabilitate în corpusul doctrinar românesc, o noțiune care, până atunci, era mai puțin definită în comparație cu riscurile și amenințările clasice.
A creat sintagma RAV (Riscuri, Amenințări, Vulnerabilități), care a devenit un standard păstrat în strategiile ulterioare. Pentru el, această abordare este vitală pentru România, deoarece vulnerabilitățile reprezintă cauzele endogene care amplifică impactul amenințărilor exogene. O națiune vulnerabilă este intrinsec mai predispusă la pericole, iar gradul de fragilitate internă determină severitatea efectelor unui atac extern.
Prin urmare, documentul din 2010 nu a fost doar o listă de amenințări, ci o analiză a structurii interne a statului, identificând punctele slabe care pot fi exploatați. Această metodologie, considerată corectă și actuală, a permis uniformizarea gândirii în domeniul securității naționale, oferind o grilă conceptuală clară pentru evaluarea stării de apărare a țării în fața provocărilor din Marea Neagră și nu numai.